În noiembrie 2025, oamenii bifează 25 de ani de prezență neîntreruptă în spațiu. O bornă discretă și uriașă în același timp, cu centrul de greutate la peste 400 de kilometri deasupra Pământului.
Totul a început pe 31 octombrie 2000, când trei astronauți americani și ruși au decolat din Kazahstan, în misiunea Expedition 1. Au ajuns pe o structură abia conturată, o promisiune de laborator orbital și de casă pentru cei care urmau să trăiască luni întregi fără răsărit sau apus.
Patru luni mai târziu, au lăsat în urmă o stație funcțională. De atunci, peste 290 de oameni din 26 de țări i-au trecut pragul, de la astronauți profesioniști la turiști spațiali, iar mii de experimente au transformat-o în cel mai accesat laborator cosmic al lumii.
Rădăcinile acestui proiect coboară până în anii 1950, când Statele Unite au imaginat o stație modulară pe orbită, gândită ca bază pentru misiuni viitoare spre Lună. În anii 1960, atât Washingtonul, cât și Moscova își construiau propriile viziuni.
În 1984, președintele Ronald Reagan a dat undă verde oficială programului care avea să devină ISS. Curând, ideea a depășit granițele naționale: Europa, Canada și Japonia au intrat în parteneriat, iar în 1988 Agenția Spațială Europeană s-a alăturat oficial cu contribuții esențiale.
Europa a livrat laboratorul Columbus, un spațiu presurizat dedicat fizicii, științei materialelor și biologiei, și a construit vehiculele automate de transfer – ATV – capabile să ducă până la șapte tone de provizii și echipamente pe orbită.
Mai mult de o treime din componentele presurizate ale stației au fost proiectate pe continent, în timp ce Rusia a adus experiența zborurilor de lungă durată, acumulată cu stația Mir și în programul Shuttle-Mir din anii ’90.
Din această țesătură de competențe s-a născut cea mai mare structură umană din spațiu: 109 metri lungime, aproape 420.000 de kilograme de tehnologie menite să susțină viața și știința departe de Pământ. Într -un sfert de secol, Stația Spațială Internațională a devenit un laborator viu.
Peste 4.000 de experimente
Potrivit NASA, peste 4.000 de experimente au fost realizate de mai bine de 5.000 de cercetători din 110 țări. Aici s-au testat sisteme de susținere a vieții pentru viitoarele misiuni Artemis spre Lună și Marte.
Aici au crescut, în microgravitație, peste 50 de specii de plante, de la legume la cereale. Tot aici, imprimante 3D au produs unelte și piese direct în spațiu, scurtând distanța dintre idee și utilizare la doar câteva ore. Stația a adunat și povești profund umane.
În 2003, cosmonautul Yuri Malenchenko s-a căsătorit din orbită cu logodnica aflată pe Pământ. Un an mai târziu, americanul Mike Fincke a devenit tată în timp ce se afla la bord. Au existat și pierderi, precum moartea mamei astronautului Daniel Tani în 2007.
Iar în 2024, un episod neprevăzut a impus răbdare și reziliență: Butch Wilmore și Suni Williams au rămas pe stație nouă luni, după problemele tehnice ale capsulei Boeing Starliner. După 25 de ani, ISS se apropie de limita proiectată.
Planurile pentru încheierea misiunii sunt conturate: NASA și Roscosmos au anunțat o cooperare care se va întinde, pentru partea rusă, până în 2028, cu Statele Unite coordonând operațiunea finală în 2030.
Stația va fi coborâtă treptat din orbită și va fi prăbușită controlat într-o zonă izolată a Pacificului. NASA a acordat SpaceX un contract de aproape un miliard de dolari pentru lansarea unei capsule care să ghideze stația în revenirea sa spre Pământ, în 2031.
În paralel, partenerii se pregătesc pentru următorul act al cercetării spațiale. Agențiile, inclusiv ESA, mizează pe stații comerciale operate privat și pe misiuni robotice în cadrul programului european Terrae Novae, menite să susțină viitoarele explorări ale Lunii și ale planetei Marte.
După un sfert de secol, Stația Spațială Internațională rămâne cel mai mare și mai ambițios proiect de cooperare umană din istoria științei, dovada că tehnologia și colaborarea pot depăși granițele politice și fizice pentru a deschide drumuri noi spre stele.
Comentează