NATO își consolidează prezența militară atât pe flancul estic, cât și în Arctica, în contextul intensificării amenințărilor din partea Rusiei și Chinei. Secretarul general al Alianței, Mark Rutte, a declarat la Bruxelles că NATO dispune de suficiente resurse pentru a menține supravegherea în Marea Baltică și Europa de Est, în timp ce lansează o nouă inițiativă strategică în Nordul Îndepărtat.
"NATO este atât de puternică încât poate face ambele lucruri deodată"
"NATO este atât de puternică încât poate face ambele lucruri deodată, iar practic trebuie să adoptăm o abordare de 360 de grade faţă de orice ameninţare la adresa teritoriului NATO, asigurându-ne că flancul nostru estic este sigur şi puternic", a declarat el reporterilor cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor apărării aliaţi la Bruxelles.
Conducerea militară a Alianţei a lansat miercuri o nouă iniţiativă, Santinela Arctică. Aceasta, la fel ca Santinela Baltică şi Santinela Estică, lansate recent, îşi propune să integreze mai bine eforturile ţărilor NATO de a-şi îmbunătăţi poziţionarea în aceste zone, scrie Agerpres.
Îngrijorări în rândul aliaților estici
Cu toate acestea, aliaţii situaţi în partea estică a teritoriului Alianţei, având în vedere proximitatea lor faţă de Rusia, şi-au exprimat unele rezerve cu privire la posibilitatea ca atenţia şi resursele să fie deviate acum către Arctica.
La sosirea la întâlnire, ministrul apărării german, Boris Pistorius, s-a aliniat cu poziţia lui Rutte în ceea ce priveşte preocupările ţărilor din Est.
"Nu există niciun motiv pentru asta. Acestea sunt operaţiuni diferite, misiuni diferite şi fiecare dintre ele va fi îndeplinită", a afirmat el.
Santinela Arctică şi discuţii trilaterale între Groenlanda, Danemarca și SUA
Secretarul general al NATO şi-a exprimat, de asemenea, încrederea că Santinela Arctică şi discuţiile trilaterale în curs dintre Groenlanda, Danemarca şi Statele Unite vor contribui la "prevenirea accesului Rusiei şi Chinei şi, de asemenea, la protejarea întregii regiuni".
El a reamintit că la Forumul de la Davos (Elveţia) de luna trecută, a discutat cu Statele Unite despre necesitatea ca NATO să "apere Arctica".
"Este vorba despre Groenlanda, dar şi despre întreaga Arctică", a subliniat Rutte, adăugând că, datorită lansării Santinelei Arctice, "vom reuni acum toate resursele pe care le avem disponibile în prezent în Arctica, dobândind o viziune globală".
Rusia și China, principalele amenințări
Rutte a subliniat că "ameninţarea rusă pe termen lung există" şi că "nu trebuie să fim naivi în privinţa Chinei: Când vine vorba de Arctica, nu este vorba doar de Rusia, ci şi de China".
"Ştim că se deschid rute maritime, aşa că trebuie să apărăm Arctica şi să reunim toate aceste iniţiative diverse, apoi să trasăm calea de urmat, asigurându-ne că identificăm lacunele existente şi că putem să le remediem, ţinând cont de toate tehnologiile de ultimă oră", a declarat fostul prim-ministru olandez.





























Comentează