Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia a achiziţionat o staţie performantă care produce oxigen, o investiţie de peste 2,5 milioane de lei, din fonduri europene, necesară pentru vindecarea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, precum şi pentru tratamentul altor afecţiuni acute severe sau cronice care necesită terapie cu oxigen, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES.
"Prin achiziţia staţiei de producere oxigen sunt asigurate două surse sustenabile şi continue de oxigen. Acestea pot asigura continuitatea oxigenoterapiei pacienţilor internaţi în secţiile SJU Alba Iulia, nu numai în secţia ATI COVID, ci în toate secţiile spitalului, inclusiv în condiţiile creşterii consumului. Staţia de oxigen a ajuns în cursul zilei de miercuri, 13 aprilie 2022, la SJU Alba Iulia, fiind achiziţionată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, apel: sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 şi al consecinţelor sale sociale", se menţionează în comunicat.
Staţia de producere oxigen este compusă dintr-un generator de oxigen de min. 60 m3/h cu sistem de încărcare butelii, un generator de oxigen de min. 60 m3/h, o staţie oxigen 2x12 butelii şi un sistem central pentru monitorizarea şi managementul gazelor medicale.
Valoarea totală a investiţiei se ridică la 2.594.200 de lei.
"Pentru accesarea acestui proiect, SJU Alba Iulia a primit sprijin de la Consiliul Judeţean Alba, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul accesării celorlalte proiecte cu finanţare europeană. De altfel, de la începutul pandemiei, CJ Alba a susţinut spitalul prin achiziţionarea de echipamente, dispozitive şi aparatura medicală necesare pentru îmbunătăţirea calităţii actului medical", se arată în comunicat.
Staţie performantă care produce oxigen, achiziţionată cu fonduri europene de SJU Alba Iulia
Explorează subiectul
Articole Similare

25
România găzduiește BEHEALTH 2025 – cel mai important eveniment de cercetare și inovare în sănătate din Europa de Est
25

21
Ministrul Sănătății anunță extinderea reţelei de centre de expertiză pentru bolile rare
21

50
Raport: Dieta care ar putea salva 15 milioane de vieți anual și reduce poluarea globală
50

59
Adevărul despre uleiul de măsline folosit la prajit. Ce trebuie să știi pentru a alege varianta cea mai sănătoasă
59

69
VIDEO Vrei o talie subțire? Exercițiul viral care înlocuiește abdomenele clasice
69

18
Depindem de China ca să fim sănătoși: 80% din medicamentele generice au substanțe active din import
18

44
Infecțiile urinare tratate greșit cresc rezistența la antibiotice – Avertismentul șefei Clinicii de Urologie din Mureș
44

1.884
Alexandru Rogobete anunță că toate investițiile ratate prin PNRR se finalizează: România are un nou program!
1.884

126
Cum să iei pastilele corect: de ce apa e esențială pentru pentru eficiența medicamentelor
126

7.428
Simptomul cu care poți rămâne pe viață după infectarea cu COVID-19. Îți crează multe probleme și nu are tratament
7.428

3.312
Ți-ai rupt mâna sau piciorul? Foarte curând această problemă va fi rezolvată în doar câteva minute
3.312

917
Ne întoarcem la țigările fără filtru? Specialiștii cer interzicerea chiștoacelor, inutile pentru sănătate și devastatoare pentru mediu
917

149
Stresul agravează parodontoza: De ce boala trebuie ținută permanent sub control
149
Comentează