Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Statul Islamic cere jihadiștilor din ultima redută din Siria să reziste - Bătălia nu s-a încheiat

teroristi jihadisti statul islamic

Gruparea Statul Islamic (SI) îi îndeamnă, într-o înregistrare video difuzată pe reţelele sale de propagandă, pe jihadiştii baricadaţi în ultimul ”buzunar” al organizaţiei, în estul Siriei, să dea dovadă de ”perseverenţă”, apreciind că ”bătălia nu s-a încheiat”, relatează AFP preluată de news.ro.

Intitulată ”Simţul perseverenţei”, această înregistrare video, postată luni seara pe aplicaţia de mesagerie Telegram, prezintă discursuri şi îndemnuri ale unui număr de patru bărbaţi, prezentaţi drept jihadişti, pe fondul unor imagini provenind de la o ultimă adunare organizată de SI în satul Baghouz, în provincia Deir Ezzor.

Înregistrarea video a fost publicată în contextul în care Forţele Democratice Siriene (FDS), o alianţă arabo-kurdă susţinută de coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite, şi-a reluat duminică asaltul ”final” contra ultimului ”buzunar” SI.

”Chiar dacă aveam câteva mii de kilometri şi ne mai rămân doar câţiva kilometri, iar ei spun că am pierdut (...), Allah are alte criterii”, afirmă un bărbat care poartă un acoperământ (keffieh) negru cu alb, prezentat drept Abu Abdel Athim.

”Ei au blocat drumurile şi ne-au asediat, însă calea către Allah este deschisă (...), bătălia nu s-a terminat”, continuă el, alături de alţi doi bărbaţi care poartă acoperăminte cu roşi şi alb, dar şi un copil care poartă o vestă cu glugă.

Datată în luna ”Rajab 1440”, care începe vineri, potrivit calendarului islamic, înregistrarea video este astfel antidatată şi nu precizează ziua filmării.

”De ce suntem bombardaţi de avioane? De ce toate naţiunile din lumea necredincioasă se unesc să lupte împotriva noastră?”, se întreabă bărbatul, care-şi punctează spusele cu versete din Coran. ”Ce vină avem noi? Care este crima noastră? Vrem să aplicăm legea lui Allah”, continuă jihadistul.

”Nu vă fie frică”, îndeamnă alt bărbat, care poartă cagulă, adresându-se ”tuturor mujahedinilor” - ”combatant al jihadului” în retorica SI.

Discursurile le sunt întrerupe de detonări ale unor explozii în depărtare, urmate de vâjâitul unui avion.

În înregistrare apar de asemenea imagini în care se distribuie supă în tabăra improvizată a SI, bărbaţi, femei şi copii se plimbă pe lângă corturi, dar şi pick-upuri şi motociclete într-o atmosferă haotică.

Înregistrarea video nu a putut să fie autentificată, însă aceste scene corespund celor pe care jurnalişti AFP le-au putut observa în ultima redută a SI în ultimele zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.