Birocrația românească mai bifează o „performanță”: un bărbat din Valea Seacă a fost informat, printr-un document oficial, că este decedat și că își pierde anumite drepturi. Singura problemă? Omul este perfect viu. Hârtia a venit de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău, care a reușit să transforme un cetățean activ într-un „dispărut administrativ”, fără lumânări, fără colivă și fără vreo ceremonie.
„Decedat” în acte, viu în realitate
Pățania a fost făcută publică chiar de persoana vizată, Eugen Popa, care a ales să trateze situația cu umor amar. Pe pagina sa de socializare, acesta a povestit cum a aflat că, pentru sistem, nu mai există.
„Dragi prieteni, astăzi am aflat că pentru statul român sunt decedat. Oficial. Undeva, într-o bază de date prăfuită, cineva a apăsat un buton şi a decis că povestea mea s-a încheiat. Nu ştiu ce ştiu ei, dar eu sunt încă aici. Viu. Respir. Merg. Am puls. Chiar şi nervi, din belşug”, a scris Eugen Popa, potrivit Digi24.
Cu alte cuvinte, în timp ce instituțiile îl consideră trecut la cele veșnice, el își continuă viața absolut normal, cu tot cu nervii pe care ți-i oferă relația cu statul.
Birocrația care nu s-a sincronizat cu realitatea
Băcăuanul a continuat în aceeași notă sarcastică, sugerând că vina ar fi, probabil, a lipsei de ștampile, copii legalizate și stat la cozi, ingrediente esențiale pentru a rămâne „în viață” în bazele de date publice.
„Sau poate viaţa mea n-a avut suficiente ştampile, copii legalizate şi cozi interminabile. Cert e că, administrativ vorbind, am murit. Practic, însă, sunt încă pe picioarele mele şi destul de conştient încât să constat ironia.
Când se va întâmpla cu adevărat, pentru că, la final, toţi ajungem acolo, vă propun un pact de prietenie: să ţinem secretul. Să nu ne grăbim să anunţăm statul. Să-l lăsăm să afle ultimul, din greşeală sau din întâmplare, aşa cum se întâmplă de obicei. Măcar atunci să râdem şi noi puţin. Până una-alta, dacă mă vedeţi pe stradă, să ştiţi că sunt o apariţie. Un decedat funcţional”, a mai spus băcăuanul.
Practic, omul a ajuns să fie mai viu decât multe proceduri administrative, dar mai mort decât orice document oficial.
Explicația oficială: o „mică” eroare de redactare
După ce povestea a devenit publică, reprezentanții DGASPC Bacău au venit cu lămuriri, precizând pentru Agerpres că documentul conține, de fapt, o eroare de redactare. Conform instituției, nu ar fi vorba despre un deces, ci despre o reevaluare administrativă care a dus la pierderea unui anumit drept.
„Facem precizarea că, începând cu data de 1 decembrie 2025, ca urmare a procedurii de reevaluare prevăzută de Ordinul nr. 312/2025 privind aprobarea Procedurii de reevaluare a persoanelor cu handicap prevăzute la art. 58^3 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap de către comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, domnul P.E. nu se mai încadrează în prevederile Legii nr. 448/2006.
În acest context, domnului P.E. i s-a transmis o informare administrativă prin care ne-am fi dorit să îl înştiinţăm că dreptul la rovinieta gratuită a încetat. Din nefericire, s-a produs eroarea de redactare, în sensul utilizării termenului ‘deces’ în locul menţiunii corecte ‘neîncadrare în grad de handicap în urma reevaluării’”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Bacău, Elena Emilia Sorana Colţănel.
Cu alte cuvinte, o simplă confuzie semantică: între „nu mai beneficiază de un drept” și „a murit” s-a strecurat o mică diferență… de viață și de moarte.
Hârtia nu produce efecte, dar produce anchetă
Reprezentanta instituției a mai explicat că documentul trimis nu are efecte juridice și a fost doar o informare administrativă, fără consecințe legale pentru persoana vizată.
Totuși, pentru a lămuri cum a fost posibilă „înmormântarea” birocratică a unui om viu, conducerea DGASPC Bacău a demarat o anchetă internă.
Până la finalizarea verificărilor, Eugen Popa rămâne, cel puțin în viața reală, în continuare viu și activ — chiar dacă, pe undeva printr-un sistem informatic, figura încă la capitolul „amintiri”.
Comentează