Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Steaua a învins Dinamo și s-a calificat în finala Cupei României la handbal masculin

incidente

Steaua Bucureşti a ajuns în finala Cupei României la handbal masculin, după ce a învins Dinamo cu 26-25 în a doua semifinală. Trupa din Ghencea va juca duminică pentru trofeu, în compania echipei Poli Timişoara, începând cu ora 17.30, transmite Mediafax.

Partida de azi dintre Steaua şi Dinamo a fost cea mai „lungă” din istoria recentă a celor două cluburi. A fost programată să înceapă iniţial la ora 17:30, iar verdictul a venit după mai bine de 3 ore. Prelungirile au venit ca urmare a ceea ce s-a întâmplat cu fanii celor două echipe în tribune, evacuaţi pentru incidente.

Practic, Steaua – Dinamo, reeditarea finalei Ligii Naţionale de anul trecut, a început din punct de vedere sportiv cu o întârziere de 90 de minute. Departe de zgomotul celor două galerii, Steaua s-a adaptat mult mai bine după tot ce s-a întâmplat mai devreme şi a pus stăpânire de joc încă din primele minute. După 12 minute, trupa lui Ovidiu Mihăilă s-a desprins la 7-3, dar diferenţa s-a mărit şi la şase goluri, 13-7 (min. 24). Dinamo şi-a găsit greu ritmul şi a început să conteze în joc abia spre finalul primei reprize, când a revenit la 12-14.

Dar susţinută magistral de portarul iranian Babasafari - MVP-ul jocului -, care a făcut adevărate minuni, Steaua a continuat să dicteze lucrurile şi în cea mai mare parte a reprizei secunde. Tensiune nu a mai fost în tribune, dar a fost în teren, unde au fost acordate multe eliminări de 2 minute. Jocul mai asupru a trezit-o oarecum pe Dinamo, care a început să recupereze terenul pierdut, iar cu mai puţin de 5 minute înainte de final a restabilit egalitatea, 25-25. Steaua a început să sufere din cauza lotului subţire din punct de vedere numeric – doar 12 jucători pe foaie -, dar şi-a jucat şansa cu ardoare. Mai determinată, mai lucidă, trupa din Ghencea a reuşit să marcheze golul victoriei prin Georgescu în minutul 59.

Astfel, Steaua s-a impus cu 26-25 şi a răsturnat toate pronosticurile. De partea cealaltă, Dinamo a intrat într-o perioadă dificilă, suferind în ultimele 10 zile înfrângeri grele pe toate cele trei fronturi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.