Steaua a mai dat un jucător: A plecat în Cipru

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 24-07-2017

Actualizat: 24-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.gsp.ro

FCSB a ajuns la un acord pentru împrumutul jucătorului croat Antonio Jakolis la formația cipriotă Apollon Limassol, a anunțat clubul ''roș-albastru'' pe site-ul său oficial.

Jakolis va evolua timp de un sezon pentru Apollon, care are și opțiunea de a-l achiziționa definitiv. Fotbalistul a părăsit duminică România, urmând să efectueze vizita medicală și să semneze contractul cu Apollon, scrie agerpres.ro.

Mijlocașul Antonio Jakolis este născut pe 28 februarie 1992, la Varazdin. El și-a început cariera la Sibenik, club pentru care a evoluat între 2009 și 2012. În 2012 a fost achiziționat de către Dnepr Dnepropetrovsk, club care l-a împrumutat la Krivbas Krivoi Rog în același an. În ianuarie 2013 a revenit în Croația, la Hajduk Split, pentru care a evoluat doar în a doua parte a sezonului. În vara aceluiași an, a semnat cu divizionara secundă belgiană Mouscron-Peruwelz, pentru care a jucat în 13 partide, fiind apoi transferat de NK Zadar, din Croația.

În iulie 2014 a ajuns la CFR Cluj, cu care a cucerit Cupa României la sfârșitul sezonului 2015-2016.

Jakolis a evoluat pentru toate reprezentativele Croației, cu excepția echipei A. Pentru FCSB a evoluat în 24 de partide oficiale, a înscris un gol și a oferit trei pase de gol.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri