Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Steaua armatei are bugetul tăiat: Câți bani primește echipa lui Marius Lăcătuș

www.gsp.ro
Lacatus CSA Steaua

Comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Cristian Petrea, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că bugetul anunțat inițial pentru echipa de fotbal, de 300.000 de euro, era doar unul estimat, și a precizat că în ediția 2017-2018 cheltuielile se vor ridica doar la 150.000 de euro.

"Bugetul de 300.000 de euro de care am vorbit era o estimare. Momentan nu sunt sponsori, suntem în discuții și sperăm să le finalizăm. În prezent suntem cu mult sub acest buget estimat. Credem că vom fi cu cheltuielile noastre undeva la jumătate din ce am estimat", a afirmat el, scrie agerpres.ro.

Petrea a menționat că AMFB va anunța dacă CSA Steaua va evolua în Liga a IV-a sau a V-a în sezonul 2017-2018 la 20 august. "Astăzi se reia oficial activitatea celei mai prestigioase secții a CSA Steaua, mai exact secția de fotbal. Am depus documentele la AMFB pentru a ne înscrie în Liga a IV-a, așteptăm decizia dumnealor. Am înțeles că în jur de 20 august vor decide dacă jucăm în Liga a IV-a sau a V-a. Totul este în funcție de criteriile de eligibilitate pe care trebuie să ne îndeplinească un club pentru a juca în Liga a IV-a. Noi credem că le îndeplinim, pentru că vorbim de cel mai valoros brand sportiv din România. Avem o echipă tânără cu care ne propunem ca în 2020 să jucăm pe un stadion modern în Liga I", a adăugat el.

Faptul că Liga Profesionistă de Fotbal a menționat pe site-ul oficial că FCSB deține palmaresul echipei Steaua din 1947 deranjează conducerea CSA Steaua. "Analizăm cu consilierul juridic al clubului modalitatea de acțiune, astfel încât o dată cu înscrierea în Liga a IV-a această neconcordanță să dispară. Niciodată palmaresul echipei de fotbal a CSA Steaua nu a fost cedat către nicio entitate. Și așa va rămâne. Echipa CSA Steaua deține palmaresul până în 2003, mai exact 21 de titluri naționale, 20 de Cupe ale României, 5 Supercupe ale României, Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei", a precizat comandantul.

Întrebat dacă va acționa în instanță LPF, Cristian Petrea a răspuns: "Sunt probabil mai multe căi de acțiune, nu ne pripim".

Formația de fotbal nou-înființată va evolua pe terenul 5 din cadrul Complexului Sportiv Steaua din Bulevardul Ghencea. "Terenul 5 pe care vom juca va avea în jur de 900-1.000 de locuri. Nu putem juca pe stadionul central pentru că nu este omologat. Cu cererea de abonamente stăm foarte bine, cam în jur de 600. Vom scoate la vânzare în jur de 1.000", a spus Petrea.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a prezentat, vineri, într-o conferință de presă, lotul echipei de fotbal, format din 23 de jucători, și staff-ul tehnic și administrativ pentru sezonul 2017-2018.

Managerul secției de fotbal va fi Cristian Negoe, director sportiv Ștefan Iovan, director tehnic pe Marius Lăcătuș, antrenor principal pe Ion Ion, antrenor secund Vasile Aelenei, iar antrenor cu portarii, Gabriel Ion.

Formația militară, care și-a început pregătirea în urmă cu aproximativ o săptămână, va disputa prima partidă amicală, duminică, de la ora 10,30, în Complexul Sportiv Steaua din Bulevardul Ghencea cu formația Comprest.

În perioada precompetițională, CSA Steaua va efectua două cantonamente montane. Primul va avea loc la Cheile Grădiștei, în perioada 23 iulie — 4 august, iar cel de-al doilea la Târlungeni, între 7-20 august. Pe parcursul celui de-al doilea stagiu, echipa condusă de Ion Ion va disputa cinci partide amicale în 12, 14, 17, 19 și 20 august.

Clubul Sportiv al Armatei și-a înființat la sfârșitul anului 2016 o echipă de fotbal, iar fostul internațional Marius Lăcătuș a fost numit antrenor-coordonator (director tehnic). Echipa CSA Steaua va fi înscrisă în Liga a IV-a sau a V-a începând cu sezonul competițional 2017-2018 și are ca obiectiv promovarea în Liga I în anul 2020.

Înființarea echipei militare vine ca urmare a litigiului dintre Clubul Sportiv al Armatei Steaua și gruparea din Liga I, FC Steaua București, în urma căruia clubul finanțat de Gigi Becali a pierdut dreptul de folosire a mărcii "Steaua București" și a fost obligat să își schimbe denumirea în FCSB.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.