Steaua rămâne în exil. După ce Arena Națională a fost închisă pentru că nu primit autorizație ISU, campioana a trebuit să joace meciul cu FC Botoșani, 5-3, la Cluj, pe arena CFR-ului.
Președintele celor de la CFR, Iuliu Mureșan, a declarat că Steaua nu poate să joace mai mult de două sau trei meciuri pe stadionul lui CFR, iar roș-albaștrii trebuie să caute altă arenă.
Dacă Arena Națională nu va fi redeschisă curând, Steaua poate rămâne la Cluj, pe stadionul celor de la "U". Cluj Arena a funcționat până acum fără autorizație, dar a primit astăzi autorizația ISU, iar stadionul de 30.000 de locuri poate găzdui meciuri. "A fost un control la sânge. Toate cele verificate au ieșit pozitiv. Toate sistemele funcționează normal. Noi suntem deschiși să să găzduim orice club care plătește chirie sau semnează un contract. Acum așteptăm echipa națională mai mult ca oricând", a spus Radu Rațiu, directorul Cluj Arena SA, pentru DolceSport.
Comentează