Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stelian Ion, acuzații privind legile securității: 'Nu cred că Iohannis n-a avut cunoștință. Sunt convins că Iohannis a trasat niște direcții'

hotnews.ro
Stelian Ion

„Nu cred că președintele Iohannis n-a avut cunoștință. Sunt convins că președintele Iohannis a trasat niște direcții”, susține Stelian Ion, vicepreședinte USR și fost ministru al Justiției, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, vorbind despre pericolele pentru români din pachetul de legi privind securitatea națională a României.

„Proiectele de lege au o gândire primitivă, retrogradă, de tip securist. Comentariile pe care le facem nu sunt un atac la adresa securității naționale sau la adresa serviciilor de informații. Erau pregătiți ca legile să fie trecute prin Parlament. Legile au fost făcute fără nicio dezbatere și consultare cu societatea civilă, cu specialiști. S-a încercat o operație pe creier de către un măcelar cu satârul. Sunt obișnuiți să desconsidere părerea societății civile și cea a presei.

Ei sunt obișnuiți să facă lucrurile pe ascuns și să profite de slăbiciunea politicienilor. Lucrurile sunt grave, întreg regimul este aruncat în urmă cu 30 de ani. Românii au în ADN, după 50 de ani de comunism, temerea de a nu fi supravegheați de serviciile secrete. Reprezentanți ai fostei Securități au capturat părți din economie, din media. (…) N-am primit niciodată pachetul de legi. Cred că aceste drafturi nu sunt recente, cred că s-a lucrat de ceva timp. Au reușit să stârnească furia opiniei publice. Deja nu mai ai încredere deloc în bunele intenții. Bunele intenții înseamnă și transparență decizională. Proiectele acestea ne influențează direct viețile. (…) Este prematur să se întrunească comisia pe legile securității naționale”, a declarat Stelian Ion, vicepreședinte USR și fost ministru al Justiției în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Vorbind despre pericolele pentru români din pachetul de legi privind securitatea națională a României, Stelian Ion a spus: „Pericolul este ca statul să fie la dispoziția serviciilor. Legile sporesc puterile serviciilor care oricum sunt mari. Legile micșorează drepturile și libertățile cetățenilor. Nu cred că președintele Iohannis n-a avut cunoștință. Nu cred că au făcut de capul lor fără să primească liniile generale. Sunt convins că președintele Iohannis a trasat niște direcții. Sunt niște drafturi care erau menite să fie trecute prin Parlament. Modelul rusesc, în care statul și președintele se sprijină pe servicii, este preluat și în aceste drafturi. Demilitarizarea serviciilor este o temă legitimă. Dacă aveam drafturile, am fi făcut conferință de presă și am fi spus care este pericolul. Să invoci conflictul din Ucraina și să mergi pe modelul rusesc este un paradox foarte trist (…) Controlul serviciilor este slăbit. Comisiile parlamentare de control pe serviciile de informații sunt conduse de Putere. De pe băncile Academiei SRI și colegiilor de apărare au ieșit niște beneficiari de doctorate plagiate. Comisiile de control parlamentar trebuie întărite, conducerea să fie rotativă. Trebuie implicate și comisiile de buget pentru controlul financiar asupra serviciilor. Trebuie verificat cum serviciile cheltuiesc banii. De ce să nu implicăm și comisiile de abuzuri?”

Vicepreședintele USR crede că serviciile de informații nu pot face cercetare penală în România iar problema a fost tranșată prin deciziile CCR. Mai mult, Stelian Ion spune că reprezintă o aberație posibilitatea ca serviciile de informații să aibă drept de inițiativă legislativă în România, mai ales că dreptul de inițiativă legislativă este strict prevăzut de Constituția României:

„Implicarea serviciilor în Justiție a fost tranșată de CCR. După 1989, interceptările au devenit monopolul serviciilor de informații. Noi și societatea civilă nu suntem crizatori. Când este periclitat sistemul democratic nu putem sta cu mâinile în sân. Mandatul directorilor de servicii de informații ar trebui limitat. Serviciile secrete pot face din orice cetățean al României colaborator.

Trebuie să existe un control pe Centrul de Interceptări, să știm câte mandate se dau, câți bani se cheltuie. Textele legilor Securității nu trebuie gândite după personalitatea președintelui Klaus Iohannis. Trebuie să existe sisteme de siguranță și echilibru care să oprească excesele. Actele normative care concentrează puterea în mâna unui singur om sunt greșite. Ofițerii serviciilor vor avea imunitate, nu poți să-i percheziționezi decât cu acordul Președintelui. Textele duc la abuzuri, Parlamentul trebuie să facă controlul civil pe serviciile de informații. Și Avocatul Poporului trebuie să aibă un rol, și pe cale judiciară trebuie să ai pârghii. Trebuie să existe un control pe autorizările mandatelor de siguranță națională. (…) Este o aberație ca serviciile de informații să aibă drept de inițiativă legislativă. Nici Președintele României n-are drept de inițiativă legislativă. Acum ei centrează, ei dau cu capul, restul doar bifează. Politicienii sunt timorați de serviciile secrete, fie sunt foarte slabi, șantajați. (…) Vechiul Cod Penal era mai așezat și coerent decât noul Cod”.

În ceea ce privește funcționarea Justiției, fostul ministru al Justiției, Stelian Ion a susținut în emisiunea OFF/OnTheRecord pe Aleph News că privilegiile pe care le au magistrații români trebuie să vină la pachet și cu responsabilitatea și eficiența, iar dacă în România sunt mai puține dosare pe corupție asta nu înseamnă că în România s-a redus fenomenul: „Justiția funcționează greu și cu poticneli. Judecătorii sunt timorați, se propagă teamă în sistemul judiciar. Magistrații sunt privilegiați pe pensii și salarii în raport cu cetățenii de rând. Privilegiile magistraților trebuie să vină la pachet cu responsabilitatea și eficiența. Corupția nu mai este amenințare la securitatea națională, s-a dat tonul din vârful statului. Dacă sunt mai puține dosare nu înseamnă că este mai puțină corupție. (…) Un mandat de 5 ani ar putea fi acceptat la un șef de parchet. Sper să nu le treacă prin cap ca să facă sesiune extraordinară pentru a trece legile”.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.