Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stelian Ion ripostează dur la anunțul remanierii și acuză 'antecedentele' premierului: 'Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern'

Inquam Photos / George Calin
Stelian Ion

Stelian Ion, ministrul Justiției, reacționează la anunțul premierului Cîțu cu privire la remanierea sa. Acesta afirmă că „premierul Florin Cîțu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituție”. „Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare”, mai afirmă Stelian Ion, făcând trimitere la problemele penale ale premierului, din urmă cu 20 de ani, din SUA.

„În felul acesta Florin Cîțu și-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîțu va pleca acasă.

Șantaj și iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiției să îți dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriașă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului. Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiției pentru obținerea avizului.

Povestea are și un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută”, scrie Stelian Ion pe Facebook.

Stelian Ion a fost revocat din funcţia de ministru al Justiţiei, a anunţat premierul Florin Cîţum care a precizat că a informat coaliţia în legătură cu această decizie, pe care şi-o asumă. "Voi propune un ministru interimar care va înţelege prioritatea zero a investiţiilor în România. Îmi doresc ca partenerii noştri de coaliţie USR PLUS să aibă înţelegerea, să aibă responsabilitatea să nu aleagă ieşirea de la guvernare", a afirmat Cîţu.

Şi vicepremierul Dan Barna a reacţionat, miercuri seară, după anunţul privind revocarea din funcţie a lui Stelian Ion. ”Florin Cîţu trebuie să plece”, afirmă Barna, care a adăugat că ”Florin Ciţu a arătat în această seară că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puţin un Guvern”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.