Premium
„De la Lenin și Woodrow Wilson încoace, politicul de pretutindeni a devenit conștient de imensa putere de influențare a filmului asupra oamenilor și a încercat să-i atragă de partea sa pe creatorii celei de-a șaptea arte”, așa își începe Stelian Țurlea prezentarea în Mediafax.
Apoi autorul continuă:
”Așadar, filmul, nu doar cel american, a devenit cutia de rezonanță audio-vizuală și martor (subiectiv, desigur, adesea emoțional, uneori cultural, dar și comercial) al temerilor, angoaselor, speranțelor, modei și mentalităților, al intereselor și obsesiilor politice specifice, dominante în anii în care a fost realizat. Cu cât scenariștii, regizorii, directroii de imagine, actorii, compozitorii coloanei sonore sunt mai talentați și mai inspirați, cu atât filmul respectiv va fi mai impresionant, mai credibil. Consecințele receptării ficțiunilor din filmele de lungmetraj sunt îndeobște subtile, dar sesizabile asupra modului de comportament, mentalității, intențiilor de vot sau reacțiilopr spectatorilor împinși de realitate în situații critice.”
Citatul de mai sus, pe care îl puteți găsi în cea mai nouă carte a lui Călin Hentea, rezumă esența a peste trei sute de pagini excelente despre cum propaganda infiltrează și istoria, și filmul. Călin Hentea este probabil cel mai cunoscut, apreciat și documentat autor de cărți despre propagandă: a publicat vreo optsprezece volume de autor dedicate teoriei și istoriei propagandei, de istorie militară română și memorialistică, tipărite de edituri din România, Moldova și SUA, printre care Enciclopedia propagandei românești, Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din Antichitate și până în prezent sau Brief Romanian Military History.
Născut la Brașov, în 1958, Călin Hentea are studii politehnice (1983), a devenit ofițer MApN în 1986, este doctor Magna cum Laude în științe militare, cu o teză despre propagandă și operații informaționale, a fost inginer proiectant și apoi redactor în Trustul de presă al armatei, iar începând din 2001 a lucrat în Secția PSYOPS din Statul Major General, participând la misiuni internaționale în Albania, Kosovo, Afganistan. A trecut în rezervă în 2008, colonel.
Despre cea mai recentă carte a sa, spune: „Dintotdeauna mi-au plăcut mai ales filmele istorice pentru că era vorba despre povești pretins adevărate. Măcar decorurile și contextul, gândeam eu, chiar dacă povestea principală era o ficțiune inspirată de fapte reale. Abia mult mai târziu a trebuit să recunosc că atât filmele (cu decoruri și context cu tot), cât și istoria (cea din studii și cărți) au fost și sunt, de cele mai multe ori, folosite drept vehicule propagandistice. Adică o istorie fake, cum ar spune Ioan T. Morar, prezentată în filme <<încărcate ideologic, dar cu ideile ambalate perfid>>, cum de exemplu (și nu numai) a fost seria Haiducilor lui Dinu Cocea, <>. O bună parte din modul în care percepem lumea în care trăim o datorăm filmelor pe care le vedem. Aproape că nu mai contează dacă această percepție se apropie sau nu de realitate, pentru că, oricum, știm cu toții că este vorba despre filme de ficțiune. La multe dintre acestea recunoaștem un evident partizanat politic (îndeobște de dreapta) sau social (mai ales de stânga). Aplicând acest raționament la realitățile românești, se poate spune că o bună parte dintre românii din ziua de azi percep <> a lui Ceaușescu pe baza imaginii (false) promovate de filmele produse în acei ani și reluate obsesiv și fără preaviz de televiziuni. Totuși, filmele, și cele românești (unele), și cele străine (după gustul fiecăruia), ne plac, ne pasionează, le comentăm, le recomandăm prietenilor sau le respingem. (...).
Această carte nu are pretenția de a formula un soi de ucaz cinematografic și nici nu reprezintă vreo istorie sau analiză exhaustivă a filmului istoric de propagandă românesc sau străin. Totuși, acestea mărturisesc o anumită atitudine – subiectivă, desigur, dar legitimă și asumată – a autorului. O parte din capitole reprezintă prelucrări și completări ale unor articole pe care le-am publicat îndeosebi în revistele <> și <>, <>, dar nu numai.
În ceea ce mă privește, îmi asum doar postura de spectator mai june-naiv sau mai cărunt-înțelept, care a văzut și căruia i-au plăcut multe filme, de cititor pasionat de istorie și de cronicar al propagandei de pretutindeni.
Îmi rog cititorii să privească cu îngăduință colajele grafice pe care le-am conceput pentru a ilustra fie capitolul despre filmele cu pandemii sau cel despre seriale sau filmele hollywodiene. Este și aceasta o formă de joacă terapeutică care mă ajută să traversez aceste zile.”
Cităm din sumarul cărții: Discursul despre daci, între ideologie, propagandă și profit. Ipocrita pudibonderie și morală comunistă în filmele Epocii de Aur. Altfel despre un trecut incomod care reflectă un prezent dezamăgitor. Propagandă, mizerie și absurd în filmele despre Primul Război Mondial. Despre negri și indieni, numai de bine, dar mai nimic despre George Floyd. CIA și Hollywood: Adio, dar rămân cu tine. Să ne speriem sau să învățăm din filmele despre pandemii. Irezistibilul virus al serialelor.
Călin Hentea – Istorie, film și propagandă. Editura Militară. 288 pag.
