Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

STENOGRAME de la DNA într-un mega-dosar: 'Bă, ne-o fi filmat că am dat plicul?'

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Lazăr Iordache, îşi exprima teama că DNA l-a filmat în momentul remiterii plicului cu bani, în cadrul întâlnirilor în scopul intervenţiilor pentru alocările bugetare către cele două spitale.

Informaţia apare în referatul procurorilor DNA prin care se cere arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Lazăr Iordache, reţinut pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Citește și: Două femei s-au certat timp de 8 ore și au murit de epuizare / FOTO

"Cu această ocazie, Iordache Lazăr îşi exprimă temerile că DNA să îl fi filmat în momentul remiterii plicului cu bani ('Bă, ne-o fi filmat că am dat plicul?'). Inculpatul se interesează dacă s-a emis ordinul cu alocările bugetare către cele două spitale, martorul răspunzându-i că, având în vedere că nu a fost numit un nou ministru al Sănătăţii ca urmare a demiterii fostului ministru (...), nu are cine să semneze ordinul. Inculpatul îl asigură pe martor că persoanele cu care lucrează sunt de încredere şi îi promite că şi în viitor vor colabora la fel. Totodată, inculpatul i-a solicitat (...) să-şi exercite influenţa pe lângă un funcţionar din cadrul MS, pe nume (...) , jurist, să-l ajute cu un proiect de separare a compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea din cadrul ANMDM, pentru a avea o autonomie mai mare", se arată în referat.

CITEȘTE REFERATUL AICI

Lazăr Iordache este acuzat că, în perioada aprilie - iunie, i-a promis unei persoane cu funcţie de conducere din Ministerul Sănătăţii un procentaj de 5% din sumele alocate de MS pentru două spitale - Săpoca şi Petroşani - (destinate construirii unei staţii de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la 28 aprilie i-a remis suma de 126.000 de lei în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale şi pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra persoanelor responsabile din minister.

Procurorii susţin că în realizarea acestor demersuri au avut loc mai multe întâlniri ulterioare formulării denunţului.

Citește și: STUDIU Donald Trump si Hillary Clinton au profil de… psihopat

"În 27 aprilie, între (...) şi Lazăr Iordache a avut loc o întâlnire în incinta clădirii Ministerului Sănătăţii. Cu această ocazie cei doi au stabilit să se întâlnească în ziua următoare, context în care Iordache îl întreabă pe (...), în şoaptă, dacă vine şi cu banii ("vin şi cu banii?... vin şi cu banii?"). Apoi îi explica pe scurt de unde provin banii, respectiv dintr-un proiect de la Săpoca (n.n. - Spitalul Săpoca). În acelaşi timp, inculpatul îşi exprima temerile de a nu fi prinşi. (...) În 28 aprilie, (...) şi Iordache s-au întâlnit în incinta unui restaurant situat în cadrul Complexului (...) din Municipiul Bucureşti. În cadrul acestei întâlniri Iordache i-a remis lui (...) suma de 126.000 lei. Cu ocazia discuţiilor purtate Lazăr Iordache îi dă asigurări că nu vor fi probleme şi-i oferă explicaţii în legătură cu procentul sumei de bani remise", se spune în referat.

Potrivit DNA, banii reprezentau aproximativ 5% din suma, fără TVA, alocată pe primul trimestru al anului 2016 din bugetul MS în favoarea Spitalului Săpoca, pentru partea de execuţie lucrări - respectiv o staţie de epurare.

Citește și: Lângă Palatul Parlamentului se montează un tobogan acvatic lung de 330 de metri

În acelaşi context, Iordache a solicitat sprijinul în vederea acordării de bani din bugetul MS în favoarea unor unităţi medicale, urmând ca el să remită acelaşi procent.

"L-a asigurat totodată în cadrul discuţiilor purtate că banii pe care i-a remis şi pe care-i va remite în viitor provin de la persoane serioase şi de încredere ale acestuia, persoane care sunt reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cunoscute de către el. (...) Plicul primit de (...) de la inculpat cu această ocazie a fost predat, imediat după întâlnire, organelor de urmărire penală. Verificând conţinutul acestuia, s-a constatat că plicul conţine suma de 126.000 de lei (...). În 29 aprilie, între (...) şi Iordache are loc o nouă întâlnire în sediul Ministerului Sănătăţii, la care (...) îi atrage atenţia inculpatului că suma primită a fost cu 1.000 de lei mai mare decât cea calculată de Iordache. Inculpatul răspunde că nu el a pus banii în plic, primindu-l la rândul său astfel", se precizează în referat.

Citește și: NATO a preluat comanda Scutului american antiracheta din Romania

Anchetatorii menţionează că, în 18 mai, a avut loc o nouă întâlnire la restaurantul aflat într-un complex din Capitală, urmată de încă o întrevedere în 5 iulie între cei doi, ocazie cu care Iordache îl asigura pe martor că nu vor avea niciun fel de probleme.

"Iordache se asigura că poate să meargă a doua zi la (...), (...) în Ministerul Sănătăţii şi să discute în legatură cu alocarea diferenţei de 2,8 milioane lei către Spitalul Săpoca pentru staţia de epurare. (...) La 15 iulie, (...) şi Iordache se întâlnesc din nou în restaurantul din Complexul (...). În cadrul acestei întâlniri Iordache se asigură că (...) poate rezolva alocările bugetare, apoi expune situaţia proiectului de furnizare echipamente de la Spitalul Petroşani, în care pentru a putea fi furnizate echipamentele este necesar să fie finalizată construcţia nouă în care să fie instalate echipamentele, apoi îi face promisiuni martorului referitoare la noi proiecte; în acelaşi timp, îi explică faptul că în cursul lunii septembrie îi expiră mandatul şi încearcă să obţină sprijin şi din partea lui (...) (n.n. (...) din cadrul MS) pentru a primi o nouă numire în funcţia de vicepreşedinte al ANMDM, lăsând să se înţeleagă faptul că îi poate remite acestuia o sumă de bani sau un alt folos pentru ajutorul acordat", se mai precizează în document.

Citește și: Tinder a anunțat care au fost cei mai populari atleți de la Rio

În 22 august, conform referatului, a avut loc ultima întâlnire, în cadrul căreia Lazăr Iordache a fost preocupat de modul în care martorul îl poate ajuta să fie numit pentru un nou mandat de vicepreşedinte la ANMDM, începând cu 5 septembrie.

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Lazăr Iordache, a fost reţinut de procurorii DNA pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă, informează DNA.

Marţi, Lazăr Iordache este prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.