Stilista lui Kim Kardashian descrie momentele de groază pe care le-a trăit vedeta în timpul jafului de la Paris

Autor: Anca Flondor

Publicat: 13-05-2025 15:36

Actualizat: 13-05-2025 18:36

Article thumbnail

Sursă foto: Captură YT

O stilistă a lui Kim Kardashian a descris în faţa instanţei, la Paris, cu puţin timp înainte ca vedeta americană de reality TV să depună mărturie, "teroarea" trăită de aceasta în timpul atacului din 2016 căruia i-a căzut victimă.

Stilista a declarat în faţa instanţei din capitala Franţei că s-a temut pentru viaţa lui Kardashian în timpul incidentului.

Kardashian a fost atacată de cinci hoţi deghizaţi în ofiţeri de poliţie, în octombrie 2016, într-un complex hotelier exclusivist din arondismentul 8 din Paris. Vedeta de reality TV a fost ameninţată cu o armă şi a fost legată cu bandă adezivă înainte ca atacatorii ei să fugă cu bijuterii a căror valoare a fost estimată la 9 milioane de euro.

În sala de judecată de la Palatul de Justiţie, stilista a declarat că a auzit-o pe Kardashian ţipând: "Am copii şi trebuie să trăiesc. Luaţi totul, trebuie să trăiesc".

Stilista a spus că, după părerea sa, incidentul i-a schimbat viaţa lui Kardashian "pentru totdeauna", ducând la o "pierdere a libertăţii".

"Ea nu mai merge nicăieri singură", a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Stilista a respins o întrebare din partea judecătorului care a vrut să ştie dacă postările de pe conturile de social media ale lui Kardashian în care aceasta îşi etala bijuteriile scumpe au constituit un risc. "Doar pentru că o femeie poartă bijuterii nu o face să fie o ţintă. E ca şi cum ai spune că dacă o femeie poartă o fustă scurtă merită să fie violată", a declarat stilista.

Vedeta americană urmează să depună mărturie marţi după-amiază în procesul intentat unui grup de infractori acuzaţi că ar fi comis jaful din camera ei de hotel din Paris.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri