Strănepotul lui Sadoveanu vrea să-și mute străbunicul în Moldova

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-11-2025 00:05

Article thumbnail

Sursă foto: Europa Libera Moldova

Strănepotul lui Sadoveanu este invitatul ultimei ediții a podcastului „Altceva” cu Adrian Artene. Acesta face câteva dezvăluiri inconfortabile cu privire la unele mistificări care bântuie prin tot internetul despre străbunicul său, potrivit mediafax.

Mai mult decât atât, e revoltat că Bucureștiul nu-i respectă memoria, așa cum i s-ar cuveni unui mare scriitor român.

„M-am jucat cu gândul să-l mut din București”, spune Iordan Herford, strănepotul lui Sadoveanu, în ultima ediție a podcastului „Altceva”, cu Adrian Artene.

O ediție dedicată demistificării unor minciuni ce tind să ia locul adevărului despre personalitatea și chiar viața de zi cu zi a scriitorului, într-un online supraîncărcat cu „fantezii bolnave”, după cum spune Herford.

„Mai există aici o altă paranteză pe care am putea s-o deschidem.

Se spune că nu i s-ar fi respectat ultima dorință, anume că ar fi dorit să fie înmormântat undeva în Moldova, unde s-a și născut, și găseam că există această mențiune.

Cred că ultima dorință a renumitului pășcănean, nerespectată de altfel, dezvăluie mult din tainele sufletului său, dar și apartenența la Biserica Străbună.

„În clipele cele din urmă, până de ieri o am murmurat aproape stins, voiesc să mă înmormântați la Neamț printre călugări și voievozi.

Împlinind ordinul de la centru, însă, familia s-a văzut nevoită să-l ducă la București cu câteva zile înainte de a-și începe marea călătorie”, citează Adrian Artene.

„M-am jucat cu gândul de a-l muta de aici, din București, care nu merită să-l aibă. Dacă nu există, o stradă în București! O dată spun. Toți cei cărora le spun acest lucru cred că glumesc.

Bucureștiul nu are o stradă Mihail-Sadoveanu!

Acum 8-9 ani de zile, m-am interesat și am spus „eu cred că, dacă în București nu este dorit, să fie deshumat și dus la Vovidenia, Vânători-Neamț, unde este un prieten foarte drag, părintele Mihail Daniliuc, care îi respectă memoria și scrie și foarte frumos. (…)

Eu i-am spus clar și limpede: „dragă Dane, e normal că dorești acest lucru”.

Din păcate, și timpul meu este măsurat, dar m-am jucat cu gândul de a-l muta.

Dar ia timp, mormântul de la Bellu, care aparține Uniunii Scriitorilor, e lăsat de izbeliște.

Eu m-am ocupat de mormânt câțiva ani de zile”, a mai spus strănepotul lui Sadoveanu în acest tulburător podcast.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri