Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Strategie de prezidențiabil a lui Ponta. Anunț făcut astăzi: Întrebăm la CC dacă..

 Victor Ponta a anuntat astazi ca pensiile sunt programate să fie majorate anul viitor în medie cu 4,5%, dar Guvernul încearcă să sprijine în primul rând pensiile mici, operaţiune posibilă prin schimbarea, în Parlament, a legislaţiei în domeniu, dar după consultarea Curţii Constituţionale (CC), scrie Mediafax "Trebuie să găsim un sistem, dar nu ne lasă Curtea Constituţională, zice să dăm şi la cei cu pensii mari, şi la cei cu pensii mici la fel. Trebuie să întrebăm la Curtea Constituţională cum putem să sprijinim în primul rând pensiile mai mici, pentru că foarte mulţi au pensii sub media la nivel naţional", a spus Ponta, aflat la Botoşani. Întrebat cum poate fi efectuată o astfel de operaţiune, premierul a arătat că prin Parlament. "Prin Parlament. Prin Parlament putem să schimbăm legea în aşa fel încât să putem să facem un tip de indexare", a arătat Ponta. este posibilă o creştere medie de 4,5%. "Anul viitor, o medie de 4,5%, pentru toată lumea. Însă, asta înseamnă 4,5% şi pentru cine are pensia mică, şi pentru cine are pensia mare. Or, ideea este că mai mult trebuie să dai la cei cu pensia mică, tot încercăm acest lucru", a arătat Ponta. În luna martie, noul ministru al Muncii, Rovana Plumb, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că anul viitor ar putea fi mărită pensia cu cel puţin 4% şi cel mult 4,3%-4,4%. Tot în luna martie, noul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, a afirmat că trebuie să discute cu ministrul Muncii pentru a stabili dacă există spaţiu bugetar pentru ca pensiile să mai fie majorate şi anul viitor, premierulVictor Ponta intervenind însă şi precizând clar că pensiile vor fi indexate "cu siguranţă". "Dacă doamna Plumb vrea să crească pensiile, o să avem o discuţie, să vedem în ce mod putem face acest lucru. Trebuie să discutăm dacă există spaţiu bugetar de a face aşa ceva, dar eu o susţin pe doamna Plumb şi măsurile sociale pe care le propune, dar cum am spus: în măsura în care există...", a spus atunci Petrescu.  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.