Grupuri de proteine toxice, considerate responsabile pentru declinul cognitiv asociat bolii Alzheimer, ajung în diferite zone ale creierului unde se acumulează de-a lungul deceniilor, conform unui studiu publicat vineri, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Articolul ştiinţific, publicat în jurnalul Science Advances, este primul care se bazează pe date rezultate din cercetări efectuate pe subiecţi umani pentru a cuantifica viteza proceselor moleculare ce conduc la această boală neurodegenerativă şi ar putea influenţa modul în care sunt concepute tratamentele.
Totodată, constatările contrazic teoria conform căreia aglomerările de proteine se formează într-un singur loc şi declanşează o reacţie în lanţ în alte zone, un model observat la şoareci. O astfel de răspândire se poate produce, dar nu reprezintă cauza principală, potrivit cercetătorilor.
"Două elemente au făcut posibilă această lucrare", a explicat pentru AFP Georg Meisl, chimist la Universitatea Cambridge şi unul dintre autorii principali ai articolului. "În primul rând, studiul datelor foarte detaliate rezultate din scanări PET (o metodă de examinare prin imagistică medicală, n.r.) şi a diferitelor seturi de date puse laolaltă, dar şi modelele matematice care au fost dezvoltate în ultimii zece ani", a spus el.
Cercetătorii au utilizat 400 de eşantioane de creier prelevate după decesul unor persoane cu Alzheimer şi 100 de examinări PET efectuate asupra unor persoane aflate în viaţă, diagnosticate cu această boală pentru a monitoriza acumularea proteinei tau. Aceasta din urmă, alături de o altă proteină numită beta-amiloid, se acumulează şi provoacă moartea celulelor cerebrale, la fel ca şi o contracţie a creierului. Astfel, se ajunge mai ales la pierderea memoriei şi la incapacitatea de a îndeplini sarcinile cotidiene.
Această boală reprezintă una dintre principalele probleme de sănătate publică şi afectează peste 40 de milioane de persoane din întreaga lume.
Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că cinci ani erau necesari aglomerărilor pentru ca numărul lor să se dubleze. O cifră "încurajatoare", potrivit lui Georg Meisl, deoarece demonstrează că neuronii au capacitatea de a lupta contra acestor acumulări. "Poate, dacă reuşim să îi îmbunătăţim puţin, putem întârzia semnificativ apariţia bolii grave", a precizat el.
Maladia Alzheimer este clasificată în funcţie de "stadiile Braak", iar oamenii de ştiinţă au descoperit că este nevoie de aproximativ 35 de ani pentru a trece de la stadiul 3, în care apar simptome uşoare, la stadiul 6, cel mai avansat.
Aglomerările urmează o creştere exponenţială, ceea ce explică "de ce durează atât de mult pentru ca boala să se dezvolte şi de ce starea persoanelor are tendinţa să se agraveze rapid", potrivit lui Georg Meisl.
Echipa intenţionează să aplice aceleaşi metode pentru a studia leziunile cerebrale traumatice şi demenţa fronto-temporală, în care proteina tau joacă, de asemenea, un rol. "Sperăm că acest studiu şi altele vor permite orientarea dezvoltării unor viitoare tratamente care vizează proteina tau, astfel încât acestea să aibă mai multe şanse de a încetini boala şi de a ajuta persoanele afectate de demenţă", a declarat Sara Imarisio de la Alzheimer's Research UK, citată într-un comunicat.
STUDIU - A fost descoperită cauza evoluţiei bolii Alzheimer
București
9°C
Articole Similare

399
VIDEO Plata pe performanță în spitale stârnește controverse. Alexandru Rogobete avertizează: 'Mai mulți șefi de secție decât pacienți'
399

30
Psiholog: Persoanele cu autism percep lumea în detalii mult mai intense
30

2.065
VIDEO Cum a ajuns România la contractul de 39 de milioane de doze Pfizer? Dezvăluirile lui Rogobete scot la iveală un detaliu cheie: 'S-a considerat aprobare tacită'
2.065

26
Diana Nemeş: Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare
26

35
Medic: Unele comportamente ale copiilor pot imita autismul fără a fi acest diagnostic
35

1.554
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
1.554

6.419
O boală extrem de gravă se răspândește ca focul în 'fieful' românilor din Europa: În sud deja s-au impus restricții sanitare
6.419

30
Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni va fi consolidat printr-un proiect de 7,2 milioane de euro
30

30
CJ Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc, cu peste 500 de paturi
30

2.383
Scandal în lanț: Spital privat închis de DSP – acum 6 luni funcționa fără autorizație după moartea unei gravide
2.383

4.065
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
4.065

137
Oficialul român care și-a dat sângele, la propriu, celor care au nevoie: a donat 18 L de sânge în 40 de acțiuni / „Donez de când eram studentă”
137

46
Mobilizare impresionantă la Cluj: sute de persoane au donat sânge în cadrul unei campanii
46
















Comentează