Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Studiu: Care este cea mai buna crema antirid. Costa doar 3 euro

crema fata
Pe primul loc în clasament, cu 64 de puncte din 100, se află Iseree cu Q10 Cremă de zi pentru toate tipurile de ten (Lidl), care costă 2,99 de euro. Pe locul al doilea și cea mai apreciată este Eucerin Hyaluron Filler, cu un punctaj de 61/100 și care se vinde la prețul de între 26,90 și 39 de euro. Organizația a vrut totuși să afle cât de eficiente sunt cremele antirid. Pentru studiu au ales mai multe mărci de creme care se vând în supermarketuri, unele mărci care se găsesc în farmacie și câteva în magazinele de parfumerie. Măsurătorile, cu aparate și analiză a imaginilor pentru a vedea schimbările în profunzime ale ridurilor sau hidratarea, s-au făcut începând cu ziua zero, înainte de folosirea cremei, și după patru săptămâni de tratament. Fiecare produs a fost comparat cu un produs de control sau standard din gama respectivă. Rezultatele 'sunt dezamăgitoare aproape în toate cazurile', asigură OCU. 'În reclamele și pe ambalajele lor promit mai mult decât sunt capabile să ofere. Nu elimină ridurile și de abia dacă le diminuează', spun autorii studiului. Din cele 14 analizate, 11 au trecut testul și 4 au picat. Doar două produse reduc ridurile comparativ cu produsul standard, conform acestui studiu. În ce privește restul, abia dacă se observă vreo diferență la începerea și la terminarea tratamentului. În ceea ce privește hidratarea, esențială pentru a ameliora aspectul ridurilor și a tenului, dintre cele 14 analizate doar 3 hidratează prea puțin. Etichetele tuturor cremelor analizate respectă legea, deși unele dintre ele pot fi 'ameliorate', potrivit OCU, care critică textele ce însoțesc aceste produse ce conțin 'promisiuni și reclame care nu sunt sprijinite de evidențe științifice riguroase'. Au fost de asemenea consemnate, printr-un chestionar completat individual, opiniile utilizatoarelor privind efectul antirid (dacă îl remarcă sau nu după o lună de tratament) și cu privire la proprietățile lor cosmetice: textură, parfum, absorbție și dacă lasă pielea netedă, cu o senzație agreabilă. Referitor la prețuri, există mari diferențe care 'nu corespund unei mai mari eficiențe', notează autorii studiului. Prețurile cremelor supuse testelor OCU oscilează între 3 și 113 euro. Cele mai scumpe sunt cele care se vând la raioanele de creme din magazinele de parfumerie. OCU avertizează că indiferent de sfaturile și de reclamele pe care și le fac 'se pot economisi mulți bani dacă se aleg alte mărci care nu se vând în aceste lanțuri'. Și oferă ca exemplu marca Iseree cu Q10 (Wellness de la Lidl), care costă 3 euro, dar care este din punct de vedere al punctajului de 14 ori mai bună decât crema de la Lancôme, care este și de 30 de ori mai scumpă. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.