Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Studiu Covid-19 - Riscul de forme grave la persoanele vaccinate este legat de vârstă sau comordibităţi

Inquam Photos / Octav Ganea
vaccinare

Printre persoanele vaccinate, riscul de a face o formă gravă de Covid-19 apare asociat cu vârsta, administrarea de imunosupresoare sau corticosteroizi şi cu prezenţa anumitor comorbidităţi, confirmă un studiu realizat în Franţa, scrie AFP, potrivit news.ro.

Această constatare era cunoscută, dar studiul de faţă, care s-a concentrat pe toate persoanele cu schema de vaccinare completă (două doze sau o doză şi o infecţie) în Franţa, la 31 iulie, adică pe 28 de milioane de persoane, oferă cifre interesante.

Condus de structura Epi-Phare, care cuprinde Assurance maladie (Cnam) şi Agenţia Medicamentului (ANSM), arată că în timpul acestei cercetări, 5.345 de persoane au fost spitalizate şi 996 au murit la spital din cauza Covid-19.

Între subiecţii vaccinaţi, riscurile de spitalizare şi de deces în spital au fost asociate vârstei. De exemplu, în raport cu persoanele de 45-54 de ani, cele în vârstă de 85-89 de ani au un risc de patru ori mai ridicat de a fi spitalizate şi de 38 de ori mai mari de a muri. Persoanele care locuiesc în comunele cele mai defavorizate aveau un risc de spitalizare de 1,3 ori mai mare.

În plus, doar 10% din pacienţii vaccinaţi internaţi pentru Covid-19 şi 2% din pacienţii vaccinaţi decedaţi în spital nu prezentau nicio comorbiditate, adică de două ori mai puţin decât în rândul ​​populaţiei nevaccinate din primele două valuri. Printre persoanele vaccinate spitalizate, 12% prezentau o comorbiditate, 16% două comorbidităţi, 18% trei comorbidităţi, 16% patru comorbidităţi şi 27% cinci comorbidităţi sau mai multe.

În concluzie, „printre persoanele vaccinate, riscul de a avea o formă gravă de Covid-19 apărea mult asociat vârstei, administrării de imunosupresoare sau corticosteroizi sau unele comorbidităţi”, dezvăluie prof. Mahmoud Zureik, directorul structurii Epi-Phare. „Şi acest risc creşte mult odată cu numărul comorbidităţilor”, adaugă el.

„Aceste rezultate confirmă riscul foarte mic de spitalizarepentru persoanele vaccinate”, subliniază epidemiologul. El „sugerează de asemenea importanţa vaccinării combinată cu măsuri de prevenţie pentru a evita şi mai mult riscul de forme severe de Covid-19 la persoanele vaccinate, în special la populaţia vârstnică şi imunodeprimată”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.