Studiu: Economia germană se stabilizează și perspectivele s-au îmbunătățit ușor

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 25-10-2019

Actualizat: 25-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Economia germană se stabilizează și perspectivele s-au îmbunătățit ușor, chiar dacă managerii se arată în continuare pesimiști, arată datele ifo Business Index Climate pentru octombrie, realizat de ifo Institute din Munchen, potrivit Mediafax.

Indicele climatului de afaceri ifo a rămas la 94,6 puncte, evaluarea companiilor asupra situației actuale economice fiind ușor mai slabă decât luna precedentă. Cu toate acestea, perspectivele s-au îmbunătățit ușor. Economia germană se stabilizează, arată comuncatul institutului.

În domeniul producției, tendința descendentă s-a oprit. Indicele a crescut ca urmare a așteptărilor sensibil mai puțin pesimiste. Cu toate acestea, companiile au evaluat situația actuală mai puțin pozitiv. Utilizarea capacității a scăzut cu 1,3 puncte procentuale, până la 82,6%. Este prima dată din trimestrul al treilea 2013 când valoarea este sub media pe termen lung de 83,7 la sută.

Citește și: Un mare scandal stă să BUBUIE în PNL: favorit de pe lista cu miniștri din cabinetul Orban, denunțat la DNA

În servicii, climatul de afaceri este în esență neschimbat. În timp ce furnizorii de servicii erau mai puțin satisfăcuți de situația lor actuală, așteptările lor s-au intensificat.

Climatul de afaceri în comerț s-a îmbunătățit, datorită așteptărilor considerabil mai mari în comerțul cu ridicata.

În construcții, Indicatorul a scăzut. Companiile sunt satisfăcute de situația lor actuală, deși mai puțin decât în ​​septembrie. În mod similar, așteptările lor au scăzut într-o oarecare măsură.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri