Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Studiu interesant despre bolile cardiace: poluarea este asociată cu o creştere a numărului de spitalizări

M. C.
CSID
inima miocardita

Poluarea aerului cu ozon este asociată cu o creştere a numărului de spitalizări pentru boli de inimă, potrivit unui studiu realizat în China şi publicat vineri - cea mai recentă ilustrare a riscurilor pe care le prezintă emisiile de gaze cu efect de seră, notează AFP, informează Agerpres.

Cercetarea, publicată în European Heart Journal şi acoperind 258 de milioane de persoane din 70 de oraşe din China, a comparat datele privind internările în spitale în perioada 2015-2017 cu evoluţia în direct a calităţii aerului în oraşele respective.

Aceste date arată că, independent de alţi poluanţi, ozonul a fost asociat cu peste 3% din spitalizările legate de boli coronariene, insuficienţele cardiace şi accidentele vasculare cerebrale.

În plus, s-a arătat că fiecare creştere de 10 micrograme de ozon pe metru cub de aer a fost asociată cu o creştere de 0,75% a spitalizărilor pentru atacuri de cord şi cu o creştere de 0,4% a celor pentru accidente vasculare cerebrale.

Deşi aceste creşteri par modeste, impactul ar fi "amplificat de peste 20 de ori" atunci când nivelurile de ozon depăşesc 200 de micrograme în timpul verii, au declarat pentru AFP autorul studiului, Shaowei Wu de la Universitatea Xi'an Jiaotong şi colegii săi. În acest exemplu extrem, expunerea la ozon ar fi legată de 15% din atacurile de cord şi de 8% din accidentele vasculare cerebrale, estimează cercetătorii.

În timp ce ozonul din straturile superioare ale atmosferei contribuie la împiedicarea radiaţiilor ultraviolete (UV) dăunătoare să ajungă pe Pământ, la nivelul solului, acest gaz este o componentă majoră a smogului care poluează majoritatea marilor oraşe.

Ozonul este creat în atmosferă printr-o reacţie chimică atunci când doi poluanţi, adesea emişi de maşini sau de industrie, se combină în prezenţa luminii solare, şi s-a demonstrat că interferează cu fotosinteza şi cu creşterea plantelor.

De ce este important studiul

Studiul se consideră primul care evaluează riscul de spitalizare pentru boli de inimă atunci când nivelurile de ozon depăşesc recomandarea zilnică de 100 micrograme pe metru cub de aer făcută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Cercetătorii fac apel la o acţiune publică mai fermă pentru reducerea consumului de combustibili fosili, precum şi la implementarea unui sistem de alertă, astfel încât oamenii să îşi poată limita expunerea în zilele în care nivelurile de ozon sunt ridicate.

Cu toate acestea, studiul a fost unul observaţional şi nu a putut arăta în mod direct că poluarea cu ozon provoacă boli cardiace.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.