Peste 85% din populaţia Indoneziei are anticorpi împotriva coronavirusului, arată un studiu comandat de guvernul de la Jakarta, ale cărui rezultate au fost preluate joi de Reuters, conform AGERPRES.
Epidemiologii avertizează însă că nu este clar dacă imunitatea respectivă poate contribui la limitarea unui val nou de infecţii.
Studiul efectuat în perioada octombrie-decembrie 2021 de cercetători de la Universitatea Indoneziei, pe circa 22.000 de subiecţi, arată că indonezienii au dezvoltat anticorpi atât din cauza infectării cu coronavirus, cât şi ca urmare a vaccinării.
Pandu Riono, epidemiolog care a contribuit la studiu, afirmă că nivelul de imunitate poate explica de ce nu s-a produs un salt semnificativ al numărului de infectări faţă de la mijlocul anului trecut.
În Indonezia, valul al doilea al epidemiei, provocat de varianta Delta a virusului, a avut loc în iulie şi august 2021, ajungându-se la un maxim de 50.000 de infectări pe zi, după care rata a scăzut la câteva sute zilnic, în ultimele luni.
Anticorpii pot conferi o oarecare protecţie împotriva variantelor noi, inclusiv Omicron, care este foarte contagioasă, a arătat Pandu, adăugând însă că situaţia nu va fi clară decât peste câteva luni.
În Indonezia s-au înregistrat peste 250 de infectări cu Omicron, însă cele mai multe au provenit din străinătate. Puţinele cazuri locale nu au declanşat genul de creştere observat în alte ţări.
Pandu a declarat că studiul nu contrazice nevoia creşterii ratei de vaccinare, chiar şi în rândul celor deja infectaţi. "Ideea este să se dezvolte o imunitate hibridă la majoritatea populaţiei, pentru a controla pandemia", a spus el, referindu-se la imunitatea mai puternică a celor care sunt şi vaccinaţi, dar au trecut şi prin boală.
Gradul de vaccinare completă în Indonezia este puţin peste 42%, la o populaţie de 270 de milioane.
Rezultatele studiului sunt analizate în continuare pentru a se evalua cum pot diferitele tipuri de vaccin să contribuie la niveluri diferite de anticorpi, a explicat Pandu.
Epidemiologul Dicky Budiman de la Univesitatea Griffith din Australia, care nu a fost implicat în studiu, a afirmat că rezultatele trebuie privite cu circumspecţie, deoarece ratele de vaccinare din Indonezia sunt mai mici decât în multe ţări şi nu există nicio garanţie privind durabilitatea anticorpilor.
STUDIU Țara unde peste 85% din populație are anticorpi. Avertismentul epidemiologilor
Explorează subiectul
Articole Similare

330
O armada uriașă se adună la porțile Iranului - Cel mai mare portavion din lume pleacă din Caraibe către Orientul Mijlociu
330

92
Moscova sfidează Washingtonul - Ajutorul pentru Cuba va continua
92

72
Kremlinul a anunţat reluarea negocierilor de pace cu Ucraina
72

32
VIDEO Erupţie a vulcanului Piton de la Fournaise de pe insula Reunion
32

1.252
Arctica sub presiune: Rusia acuză Occidentul de blocarea Consiliului Arctic și militarizarea zonei, în timp ce NATO lansează Santinela Arctică
1.252

75
Kazahstanul își consolidează rolul de centru spațial regional
75

3.896
VIDEO Un bărbat a aruncat la gunoi lingouri de aur de 130.000 €, din greșeală. Ce a urmat pare scenariu de film
3.896

79
Datoria externă a Rusiei a atins recordul ultimelor două decenii
79

1.076
Teheranul nu renunță la programul nuclear - Ce dezvăluie noile imagini din satelit
1.076

98
SUA au introdus ilegal în Iran aproximativ 6.000 de terminale Starlink după proteste
98

92
Incident naval în largul coastelor japoneze - Japonia a confiscat un vas de pescuit chinez şi l-a arestat pe căpitan
92

66
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Comentariile recente ale reprezentanţilor guvernului SUA au provocat iritare în cadrul NATO
66

3.395
VIDEO Audieri tensionate în Camera Reprezentanților - Pam Bondi chestionată în legătură cu dosrele Epstein
3.395

















Comentează