DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SUA - Fond de 500 de milioane de dolari, înfiinţat pentru despăgubirea rudelor victimelor a două prăbuşiri de aeronave Boeing 737 MAX

Aviation Today
Boeing 737 MAX

Un fond în valoare de 500 de milioane de dolari, pentru despăgubirea rudelor a 346 de oameni care au murit în urma a două prăbuşiri de aeronave Boeing 737 MAX a fost înfiinţat luni, au declarat pentru Reuters administratorii cererilor de compensaţii, potrivit news.ro.

Fondul face parte dintr-un acord convenit în ianuarie de Boeing cu Departamentul de Justiţie pentru a despăgubi moştenitorii, rudele şi beneficiarii pasagerilor care au murit la bordul aeronavelor care efectuau cursele, în 2018 şi  Lion Air Flight 610 şi Ethiopian Airlines Flight 302, în 2018 şi 2019.

Fiecare familie eligibilă va primi aproape 1,45 milioane de dolari, iar banii vor fi plătiţi în mod continuu pe măsură ce formularele de cerere vor fi depuse şi completate, au declarat administratorii Ken Feinberg şi Camille Biros, într-un comunicat comun.

Familiile au termen până la 15 octombrie să completeze formularele de cerere.

Departamentul de Justiţie şi Boeing nu au comentat imediat informaţia.

Fondul face parte dintr-un acord al Departamentului Justiţiei de 2,5 miliarde de dolari, încheiat în ianuarie cu Boeing, după ce procurorii au acuzat compania de fraudă privind certificarea 737 MAX, în urma prăbuşirii Lion Air în 29 octombrie 2019 şi a prăbuşirii Ethiopian Airlines în 10 martie 2019.

Acordul a permis Boeing să evite urmărirea penală, dar nu a avut impact asupra litigiilor civile intentate de rudele victimelor, care continuă.

În iulie 2019, Boeing i-a numit pe Feinberg şi Biros să supravegheze distribuirea separată a 50 de milioane de dolari familiilor celor ucişi în accidente, iar distribuirea noului fond urmează o formulă similară.

În timp ce Boeing a soluţionat în mare parte procesele legate de Lion Air, compania încă se confruntă cu numeroase procese în instanţa federală din Chicago, din partea familiilor accidentului etiopian care întreabă de ce MAX a continuat să zboare după primul dezastru.

Acordul cu Departamentul de Justişie include o amendă de 243,6 milioane de dolari şi compensaţii destinate companiilor aeriene, de 1,77 miliarde de dolari, pentru conspiraţie în vederea fraudei, legată de designul defectuos al avionului.

Departamentul Justiţiei a declarat, în ianuarie, că ”angajaţii Boeing au ales calea profitului în locul sincerităţii, prin ascunderea informaţiilor materiale faţă de FAA cu privire la funcţionarea avionului său 737 Max şi angajându-se într-un efort pentru acoperirea înşelăciunii”.

Unii parlamentari afirmă că guvernul nu a mers suficient de departe, în timp ce Boeing spune că a luat numerose mpsuri pentru a-şi revizui politica în domeniul siguranţei.

Congresul american a ordonat în decembrie o revizuire majoră a modului în care FAA certifică avioanele noi şi a impus o evaluare independentă a politicii de siguranţă a Boeing.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.