Israelul nu va putea finaliza acordul semnat cu Croaţia privind furnizarea a 12 aparate F16, ca urmare a restricţiilor impuse de Washington tranzacţiei, informează luni agenţia de presă croată Hina, citând media israeliană, conform Agerpres.
Udi Adam, director general în cadrul Ministerului israelian al Apărării, şi Michel Ben Baruch, şeful SIBAT (Direcţia pentru cooperare internaţională în materie de apărare din acelaşi minister), se vor deplasa miercuri în Croaţia şi vor anunţa Ministerul croat al Apărării că acordul este anulat, a relatat duminică Yedioth Aharonoth.
Udi Adam intenţionează să ceară scuze autorităţilor croate pentru faptul că Israelul nu poate duce acordul la bun sfârşit, menţionează Hina.
Israelul şi Croaţia au semnat în martie anul trecut un acord în valoare de 500 milioane de dolari privind 12 aeronave F16 Barak, o versiune modificată a avioanelor de luptă produse în SUA. Washingtonul a indicat însă că nu poate aproba vânzarea către o terţă parte a avioanelor sale cu modificările făcute de Israel, iar Croaţia a afirmat că nu este de acord cu tranzacţia în aceste condiţii, dând termen Israelului până la 11 ianuarie pentru a decide dacă totuşi acordul se menţine.
Israelul a modernizat avioanele F16 instalând sisteme electronice şi de radar sofisticate, ceea ce a reprezentat un factor crucial în decizia Croaţiei de a cumpăra aeronavele din Israel şi nu din SUA.
SUA a blocat contractul dintre Israel și Croația, pentru vânzarea a 12 avioane F16
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

38
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
38

1.316
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.316

2.203
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.203

37
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
37

1.271
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.271

3.101
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.101

42
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
42

3.173
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.173

2.208
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.208

169
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
169

96
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
96

4.022
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.022

26
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
26
















Comentează