Selecţionata masculină de baschet a Statelor Unite, a învins cu scorul de 105-78 echipa Serbiei, miercuri la Abu Dhabi, într-un meci de pregătire în vederea Jocurilor Olimpice de la Paris (28 iulie-11 august), unde cele două formaţii vor evolua în aceeaşi grupă, informează AFP, potrivit Agerpres.
Noul "Dream Team" american, condus de starurile LeBron James şi Stephen Curry, au arătat o imagine mai bună decât cea din partida precedentă, împotriva Australiei (98-82).
În faţa Serbiei lui Nikola Jokic, MVP-ul ultimei ediţii a NBA şi autorul a 16 puncte şi 11 recuperări în meciul de miercuri, baschetbaliştii americani antrenaţi de Steve Kerr au putut conta pe Stephen Curry, cel mai bun marcator al meciului de miercuri, cu 24 de puncte.
LeBron James a reuşit le rândul său 11 puncte în acest joc, în care Jokic nu a putut conta pe coechipierul său Bogdan Bogdanovic (Atlanta Hawks), menajat.
"Avem încă multe progrese de făcut şi nu dorim să ratăm nicio ocazie de a ne îmbunătăţi. Dar sunt mulţumit pentru că am simţit în seara asta că am progresat", a declarat James la finalul meciului.
Serbia are în schimb motive de îngrijorare": după o victorie în faţa Franţei (79-67), a suferit al doilea eşec consecutiv, după cel din partida cu Australia (73-84), disputată marţi.
Team USA îşi va continua pregătirile deplasându-se la Londra pentru a disputa ultimele sale două meciuri înaintea JO 2024, sâmbătă împotriva Sudanului de Sud, iar apoi luni în compania campioanei mondiale Germania.
Favoriţii americani şi outsiderii sârbi se vor înfrunta din nou pe 28 iulie, la Lille, în Grupa C de la Jocurile Olimpice.
Comentează