Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA ar putea interzice investiţiilor în companiile chineze Alibaba şi Tencent

cnbc.com
Alibaba

Acţiunile Alibaba Group Holding şi Tencent Holdings au scăzut semnificativ, după apariţia informaţiilor conform cărora administraţia Trump ia în considerare interzicerea investiţiilor în două dintre cele mai valoroase companii din China, transmit Reuters şi Bloomberg, potrivit AGERPRES.

Citește și: Mihai Tudose: Dreapta a zis că salvează țara. Uite salvare, mânca-ți-aș! Luați cu pâine

Joi, titlurile Alibaba au scăzut cu peste 5%, iar acţiunile Tencent au înregistrat un declin de 4,4% la Bursa de la Hong Kong, continuând pierderile înregistrate de acţiunile lor listate la Bursa de la New York.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Wall Street Journal că Departamentul de Stat, Departamentul Apărării şi Departamentul Trezoreriei sunt printre instituţiile americane implicate în discuţiile privind interzicerea investiţiilor în Alibaba şi Tencent şi în analizarea impactului unei astfel de decizii asupra pieţelor de capital.

În noiembrie, preşedintele Donald Trump a semnat un ordin prin care erau interzise investiţiile americane la firmele chineze deţinute sau controlate de forţele militare. Sursele susţin că Alibaba, Tencent şi alte companii din China ar putea fi incluse pe lista firmelor chineze deţinute sau controlate de forţele militare.

Marţi, preşedintele Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care sunt interzise tranzacţiile cu opt aplicaţii software din China, inclusiv Alipay, aplicaţia de plăţi mobile a Ant Group. Alibaba Group Holding Ltd deţine aproximativ o treime din compania din domeniul tehnologiei financiare (fintech) Ant Group. Trump a încercat anul trecut să forţeze vânzarea popularei aplicaţii TikTok unor companii americane ameninţând cu interzicerea ei, dar Guvernul chinez a subminat negocierile prin restricţii de vânzare asupra unor softuri asociate.

În acelaşi timp, interzicerea TikTok a fost blocată de justiţie, judecători federali apreciind că guvernul SUA nu are o bază legală în acest sens.

Între celelalte aplicaţii vizate de ordinul de marţi se numără serviciul de scanare CamScanner, serviciul de chat Tencent QQ, aplicaţia video VMate şi aplicaţia office WPS Office.

Unii investitori şi-au exprimat scepticismul că Tencent şi Alibaba vor fi afectate o perioadă îndelungată de restricţii în SUA.

"Acestea sunt companii private care sunt deţinute în principal de investitori globali şi din SUA", a apreciat Brendan Ahern, director în cadrul Krane Funds Advisors.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.