Autorul atacului armat de la Dayton, care s-a soldat cu nouă morţi în noaptea de sâmbătă spre duminică în oraşul din nord-estul SUA, era un alb de 24 ani şi printre victime se află şi sora lui, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP preluat de agerpres.
"Atacatorul a fost Connor Betts, alb, de 24 de ani", a declarat Matt Carper, responsabil al poliţiei din Dayton, în cadrul unei conferinţe de presă.
Megan Betts, "o femeie albă în vârstă de 22 de ani", se află printre victime, a adăugat el. Potrivit lui Carper, "este sora" atacatorului.
Tânărul, echipat cu o vestă antiglonţ, o puşcă de asalt şi multă muniţie, a deschis focul într-un cartier animat din Dayton, în jurul orei 01.00, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
El a ucis nouă persoane şi a rănit alte 27 în mai puţin de un minut, înainte de a fi neutralizat de poliţiştii care patrulau în zonă.
Poliţia a lansat o anchetă în anturajul său şi pe reţelele sociale pentru a încerca să determine motivele actului său, însă a refuzat "să speculeze" înainte de a şti mai mult.
Sora atacatorului este cea mai tânără dintre persoanele ucise, a precizat Matt Carper, care a menţionat şi celelalte victime: trei femei de culoare, trei bărbaţi de culoare şi doi bărbaţi albi, cu vârste cuprinse între 25 şi 57 de ani.
Victimele au căzut pe stradă sau pe trotuar după ce au fost împuşcate.
Această tragedie a intervenit la 13 ore după un alt atac sângeros, sâmbătă dimineaţă, într-un centru comercial aglomerat din El Paso, la frontiera cu Mexicul.
Atacatorul, tot un alb, în vârstă de 21 de ani, a împuşcat mortal 20 de persoane, printre care trei mexicani, şi a rănit 26 de oameni, înainte de a se preda forţelor de ordine. El a fost plasat în arest preventiv de autorităţi, care au intenţia de a cere pedeapsa cu moartea împotriva lui.
Poliţiştii suspectează în cazul său o motivaţie rasistă. Un manifest, care îi este atribuit, circulă pe internet. Autorul său denunţă o "invazie hispanică a Texasului".
SUA: Atacatorul de la Dayton a fost un tânăr alb de 24 de ani, iar printre victime se află şi sora lui
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

168
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
168

1.137
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
1.137

901
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
901

1.150
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.150

2.012
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.012

528
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
528

1.230
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.230

1.326
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.326

1.465
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.465

27
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
27

1.086
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.086

467
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
467

1.039
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.039
















Comentează