Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA au inclus Turcia pe o listă a țărilor care folosesc copii soldați: se complică serios relația dintre cele două puteri NATO

en.reseauinternational.net
sua turcia

Statele Unite au inclus joi Turcia, în premieră, pe o listă de ţări care au fost implicate în ultimul an în folosirea de copii soldaţi, măsură care va complica probabil şi mai mult relaţiile dificile dintre Ankara şi Washington, transmite Reuters.

Departamentul de Stat al SUA a constatat în ediţia din 2021 a Raportului privind traficul de persoane (TIP) că Turcia oferă un ”sprijin tangibil” diviziei Sultanul Murad în Siria, o facţiune a opoziţiei siriene pe care Ankara o sprijină de mult timp, şi un grup despre care Washingtonul afirmă că a recrutat şi a folosit copii soldaţi, informează News.ro.

Un oficial al Departamentului de Stat a mai făcut referire într-un briefing de presă la dolosirea copiilor soldaţi în Libia, afirmând că Washingtonul speră să lucreze cu Ankara şi să rezolve această problemă.

”Referitor în special la Turcia... este pentru prima oară când un stat membru al NATO este inclus pe o listă conform legii privind prevenirea folosirii copiilor soldaţi. Ca lider regional respectat şi membră a NATO, Turcia are oportunitatea să rezolve această problemă, recrutarea şi folosirea copiilor soldaţi în Siria şi Libia”, a spus oficialul.

Turcia a desfăşurat trei operaţiuni transfrontaliere în Siria împotriva aşa-numitului Stat Islamic, precum şi a miliţiei kurde susţinute de SUA şi a folosit frecvent facţiuni de luptători sirieni înarmaţi pe lângă propriile forţe. Unele dintre aceste grupuri au fost acuzate de grupurile pentru drepturile omului şi de Naţiunile Unite că au atacat fără discriminare civilii şi au efectuat răpiri şi jafuri.

Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut Ankarei să-i înfrâneze pe aceşti rebeli sirieni, în timp ce Turcia a respins acuzaţiile, numindu-le ”nefondate”.

Turcia a fost, de asemenea, implicată în conflictul libian. Sprijinul Ankarei a ajutat guvernul cu sediul la Tripoli să respingă un atac de 14 luni din partea forţelor estice susţinute de Egipt şi Rusia.

Guvernele plasate pe această listă sunt supuse restricţiilor, conform raportului Departamentului de Stat, privind anumite asistenţe de securitate şi acordarea licenţelor comerciale de echipament militar, în absenţa unei derogări prezidenţiale. Nu este clar dacă restricţiile se vor aplica automat Turciei.

De asemenea, nu este clar dacă plasarea Turciei pe această listă va avea un impact asupra negocierilor sale în curs cu SUA pentru a conduce aeroportul afgan din Kabul, odată ce Washingtonul îşi va retrage trupele.

Turcia s-a oferit să păzească şi să conducă aeroportul Hamid Karzai după retragerea NATO şi a purtat discuţii cu Statele Unite cu privire la sprijinul logistic şi financiar pentru misiune.

Misiunea ar putea fi un potenţial domeniu de cooperare între Ankara şi aliaţii săi pe fondul unor legături tensionate, deoarece securitatea aeroportului este crucială pentru funcţionarea misiunilor diplomatice din Afganistan după retragere. Pentru a îndeplini această sarcină, Ankara a căutat sprijin financiar şi operaţional, iar preşedintele Joe Biden, într-o întâlnire de luna trecută cu preşedintele turc Tayyip Erdogan, a spus că SUA va oferi sprijin, a spus consilierul pentru securitate naţională al lui Biden, Jake Sullivan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.