Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA autorizează vaccinurile COVID pentru copiii mai mici de 5 ani

vestidinrusia.ro
vaccin covid medic

Administrația americană pentru Medicamente a autorizat vineri două vaccinuri COVID-19 pentru copiii cu vârsta de până la 5 ani, deschizând astfel calea pentru vaccinarea a milioane de copii din SUA, anunță Reuters, transmite Mediafax.

Agenția a autorizat vaccinul Pfizer-BioNTech pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani, și injecția Moderna Inc. pentru cei cu vârste cuprinse între 6 luni și 17 ani. Vaccinul Pfizer este deja autorizat pentru utilizarea la copiii și adolescenții cu vârsta de peste 5 ani.

Vaccinurile ar putea fi lansate pentru grupele de vârstă sub 5 ani încă de săptămâna viitoare, au declarat oficialii Casei Albe, iar lanțurile de farmacii au transmis că sunt pregătite să distribuie injecțiile.

Un grup consultativ al Centrului american pentru controlul și prevenirea bolilor, care trebuie să facă o recomandare privind utilizarea vaccinurilor, urmează să se reunească vineri și sâmbătă.

Chiar dacă mulți părinți americani declară că vor să își vaccineze copiii, nu este clar cât de puternică va fi cererea pentru aceste vaccinuri. Vaccinul Pfizer/BioNTech a fost autorizat pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani în octombrie, dar doar aproximativ 29% din acest grup este complet vaccinat, potrivit datelor federale.

„Cei cărora li se încredințează îngrijirea copiilor pot avea încredere în siguranța și eficacitatea acestor vaccinuri COVID-19 și pot fi siguri că agenția a fost minuțioasă în evaluarea datelor", a declarat comisarul FDA, Robert Califf.

Oficialii din domeniul sănătății publice și experții spun că, deși o mare parte dintre copiii mici au fost infectați în timpul valului de iarnă din cauza variantei Omicron, imunitatea naturală se diminuează în timp, iar vaccinările ar trebui să ajute la prevenirea spitalizărilor și a deceselor atunci când cazurile vor crește din nou.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.