Casa Albă a reafirmat luni că nu urmăreşte "o schimbare de regim" în Iran, apărându-şi totuşi sancţiunile şi politica sa de "presiune maximă" faţă de Teheran, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Cum am spus de mai multe ori, o schimbare de regim în Iran nu face parte din politica administraţiei", a declarat John Bolton, consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump, în marja Adunării Naţionale a ONU de la New York.
"Am impus sancţiuni foarte stricte Iranului, altele vor urma. Ceea ce aşteptăm de la Iran sunt schimbări profunde în termeni de comportament", a adăugat Bolton, care acuză Iranul că destabilizează Orientul Mijlociu.
"Până când asta se întâmplă vom continua să exercităm ceea ce preşedintele a numit o presiune maximă", a conchis el.
La rândul său, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a subliniat că Trump va exprima o condamnare "puternică" a atitudinii Teheranului cu prilejul discursului său de la tribuna ONU prevăzut să aibă loc marţi dimineaţă.
Înainte de plecarea sa la New York, preşedintele american nu a exclus complet o eventuală întâlnire cu omologul său iranian Hassan Rohani în marja Adunării Generale.
"Vor să vorbească? Asta depinde de ei, nu de mine", a spus preşedintele american, care a anunţat în mai retragerea SUA din acordul nuclear semnat în 2015 între Iran şi marile puteri mondiale.
SUA dau asigurări că nu urmăresc schimbarea regimului din Iran
București
9°C
Articole Similare

402
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
402

40
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
40

1.337
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.337

1.462
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.462

1.824
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.824

2.762
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.762

705
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
705

4.173
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.173

86
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
86

2.004
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.004

117
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
117

185
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
185

125
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
125
















Comentează