Statele Unite au deplâns 705 morţi suplimentare din cauza coronavirusului în 24 de ore, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins vineri, la orele 20.30 (sâmbătă, 00.30 GMT), notează AFP.
A fost cea de-a noua zi la rând când bilanţul cotidian coboară sub pragul de 1.000 de decese, chiar dacă Statele Unite rămân ţara cea mai îndoliată din lume cu peste 119.000 de morţi de COVID-19 în total şi 2,2 milioane de cazuri diagnosticate pe teritoriul său, informează Agerpres.
Ţara a cunoscut o revenire a coronavirusului în circa 20 de state. Pandemia s-a deplasat de la New York şi Nord-Est spre o largă zonă care acoperă sudul şi vestul SUA.
Statul Florida a înregistrat vineri un nou record de cazuri de coronavirus cu 3.822 de persoane contaminate în 24 de ore, cifră minimizată de guvernatorului acestuia care susţine că majoritatea sunt tineri asimptomatici.
Temerile legate de revenirea bolii se concentrează, de asemenea, în jurul manifestaţiilor antirasiste care zguduie ţara de mai multe săptămâni şi reluarea mitingurilor de campanie ale preşedintelui Donald Trump, unul urmând să aibă loc sâmbătă în Oklahoma.
SUA depășește 2,2 milioane de cazuri de coronavirus: peste 100.000 de oameni au murit
Explorează subiectul
Articole Similare

96
Zelenski, anunț important: Kievul a încheiat noi acorduri de ajutor militar cu aliaţii săi din Europa
96

177
Iranienii au scandat duminică sloganuri împotriva autorităţilor de la ferestrele şi acoperişurile caselor lor
177

268
'V-a căzut o bancnontă pe jos': escrocii au găsit o tehnica de distragere care transformă orice retragere de numerar într-un jaf
268

12
Atacuri aeriene israeliene au făcut patru morţi în estul Libanului
12

247
Operațiune de forță: SUA capturează un alt petrolier sancționat ce venea din Venezuela
247

30
Poliţia din Ucraina infirmă informaţiile privind un presupus schimb de focuri într-un mall din Hmelniţki
30

353
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a făcut bilanțul săptămânii: Rusia a folosit 1.300 de drone, peste 1.200 de bombe ghidate și 50 de rachete, majoritatea balistice
353

2.104
Plan controversat readus în joc de Moscova: Rusia vrea plasarea Ucrainei sub administraţie internaţională
2.104

1.215
Donald Trump alocă cinci miliarde de dolari pentru Gaza și cere demilitarizarea completă a Hamas!
1.215

5.681
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
5.681

4.724
Mesajul guvernatorul Californiei stârnește reacții puternice: Trump a slăbit America și a unit Europa
4.724

5.822
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
5.822

2.979
Iranul vrea să cadă la un acord cu SUA: condiția Teheranului
2.979

















Comentează