DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SUA fac încă un pas înapoi în fața Rusiei - Decizia luată după renunțarea la trimiterea unor nave de război în Marea Neagră

sua rusia

Administraţia Joseph Biden a decis reducerea activităţilor coordonate ale unor agenţii guvernamentale de securitate privind contracararea incidentelor cibernetice majore, anunţă un oficial de la Washington, în contextul în care tensiunile cu Rusia s-au amplificat după aplicarea de sancţiuni, notează Mediafax.

Două grupuri formate din unităţi ale unor agenţii federale fuseseră formate ca reacţie la atacurile cibernetice SolarWinds şi asupra serverelor companiei Microsoft. Unităţile de reacţie au fost puse la dispoziţie de Biroul Federal de Investigaţii (FBI), de Agenţia pentru Securitate Naţională, de Comunitatea Naţională a Serviciilor de Informaţii şi de Agenţia pentru Securitate Cibernetică şi Securitatea Infrastructurii.

"În contextul măsurilor vaste de remediere a vulnerabilităţilor şi al reducerii numărului obiectivelor vizate, diminuăm actualele eforturi de reacţie şi vom avea riposte prin intermediul procedurilor standard", a declarat, potrivit publicaţiei The HIll, Anne Neuberger, adjunct al consilierului prezidenţial pentru Securitate Naţională responsabil de Afaceri Cibernetice şi Tehnologii Emergente.

"Administraţia Biden a lansat eforturi la nivelul întregului sistem guvernamental, în colaborare cu structurile Congresului, cu sectorul privat, cu aliaţii şi partenerii din lume, pentru reconstruirea sistemelor informatice în mod inovator, pentru modernizarea apărării cibernetice şi intensificarea capabilităţilor naţionale de a riposta rapid şi eficient la incidentele cibernetice semnificative", a explicat Anne Neuberger.

Decizia de reducere a acţiunilor coordonate de reacţie intervine în contestul amplificării tensiunilor dintre Statele Unite şi Rusia. Administraţia Joseph Biden a anunţat săptămâna trecută expulzarea a zece diplomaţi ruşi şi impunerea de noi sancţiuni împotriva Moscovei, din cauza ingerinţelor electorale şi atacurilor cibernetice, dar Jake Sullivan, consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, a afirmat că Washingtonul nu vrea escaladarea crizei.
Washingtonul a anunţat că atribuie Serviciului rus de Informaţii Externe atacurile cibernetice SolarWinds, care au vizat instituţii guvernamentale americane.

În replică, Rusia a expulzat zece diplomaţi americani şi a impus interdicţii de călătorie pentru şase oficiali de rang înalt de la Washington şi doi foşti oficiali. Printre oficialii vizaţi de interdicţii privind intrarea pe teritoriul Rusiei se numără Merrick Brian Garland, procurorul general al SUA, Alejandro Nicholas Mayorkas, secretarul american pentru Securitate Internă, Susan Elizabeth Rice, directorul Consiliului SUA pentru Politici Interne, Christopher Asher Wray, directorul FBI, şi Avril Danica Haines, directorul Comunităţii serviciilor americane de informaţii.

Preşedintele Joseph Biden a declarat că nu vrea "escaladarea tensiunilor cu Rusia", dar a avertizat că Washingtonul va riposta la noi atacuri cibernetice. "Dacă Rusia continuă să interfereze asupra democraţiei noastre, sunt pregătit să trec la noi acţiuni de ripostă", a afirmat Joseph Biden.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.