Statele Unite fac "tot ce este omeneşte posibil" pentru a furniza rapid arme Ucrainei, care se confruntă cu o nouă ofensivă rusă, a declarat luni consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, citat de AFP, scrie AGERPRES.
Un nou pachet de ajutor va fi anunţat "în următoarele zile", cu scopul de a accelera "ritmul livrărilor", a adăugat Jake Sullivan într-un briefing de presă.
Rusia a lansat vineri o ofensivă surpriză împotriva regiunii Harkov, al doilea oraş al Ucrainei, din nord-estul ţării, lângă frontiera comună.
Această operaţiune, care împinge Kievul să mobilizeze întăriri, a stârnit temeri legate de un avans al Rusiei.
Kievul avertizează de săptămâni întregi că Moscova ar putea încerca să atace regiunile de frontieră din nord-estul Ucrainei, confruntat cu întârzieri ale ajutorului occidental şi cu o lipsă de trupe.
Comentează