''Evident că ar fi extrem de nebinevenită (o intervenţie militară rusă în Belarus, n. red.), dar nu avem niciun indiciu în afara remarcilor publice pe care le-am auzit'', a spus numărul 2 în diplomaţia americană după o întrevedere cu lidera opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia.
În ultimele două săptămâni, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile din Minsk şi din alte oraşe din Belarus pentru a protesta contra realegerii controversate a lui Lukaşenko (65 de ani) în funcţia de preşedinte la scrutinul prezidenţial din 9 august.
Lituania i-a oferit azil candidatei opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, care a părăsit Belarusul după alegerile prezidenţiale din 9 august.
Opoziţia belarusă, care este convinsă că votul a fost fraudat, a anunţat o grevă generală în semn de protest, în timp ce liderul de la Minsk invocă rezultatele oficiale ale scrutinului, ce îi acordă peste 80% din sufragii, iar Svetlanei Tihanovskaia doar 10%. Poliţia belarusă a intervenit brutal împotriva protestatarilor, reţinând mii dintre aceştia, dintre care mulţi au declarat că au fost torturaţi în detenţie.
De la Vilnius, Stephen Biegun se va deplasa marţi la Moscova, unde va avea întrevederi cu oficialităţi ruse despre criza din Belarus, controlul armamentelor şi Coreea de Nord, a menţionat ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan.
SUA nu are indicii că Rusia ar vrea să intervină militar în Belarus
Subsecretarul de stat american Stephen Biegun a declarat luni, la Vilnius, că SUA nu au vreun indiciu referitor la intenţiile Rusiei privind o intervenţie militară în Belarus şi a cerut guvernului de la Minsk să îi pună în libertate pe deţinuţii politici, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Explorează subiectul
Articole Similare

5
Începe războiul? Adrian Cioroianu: 'Nu poate fi exclus scenariul unei escaladări'
5

9
Comisia Europeană impune reguli noi pentru combaterea terorismului și extremismului violent
9

2.602
ALERTĂ - Israelul a lansat atacuri puternice asupra Iranului: S-a declarat stare de urgență în toată țara
2.602

1.049
Washington a luat o decizie crucială. Mișcarea care a dat industria globală a inteligenței artificiale peste cap
1.049

1.189
Ce i-a spus Zelenski șefului NATO în legătură cu disponibilitatea Rusiei de a pune capăt războiului
1.189

2.065
Ucraina primește un avertisment dur de la Fondul Monetar Internațional: are nevoie rapidă de reforme pentru a evita presiuni bugetare uriașe
2.065

1.093
Scenariu radical la Washington: Donald Trump mizează pe tarife în locul impozitelor. Analiştii politici rămân sceptici
1.093

1.958
Au descoperit fizicienii o nouă dimensiune a realității? Ipoteza care ar putea schimba radical modul în care înțelegem Universul
1.958

203
Bilanț tragic, după ce un avion al Forțelor Aeriene Boliviene s-a prăbușit în oraşul El Alto
203

1.417
Ruptură totală între Casa Albă și Anthropic: proiectele guvernamentale de inteligență artificială, sistate
1.417

151
Drona interceptată de armata Suediei lângă Malmo era rusească
151

2.132
Iranul face pasul înapoi: a acceptat să nu mai stocheze uraniu îmbogăţit
2.132

227
Viktor Orbán a convenit cu premierul slovac Robert Fico înființarea unei comisii ungaro-slovace pentru a verifica situația conductei de petrol Drujba
227

















Comentează