SUA sare cu bani: Biden anunță că trimite Ucrainei 600 de milioane de dolari, asistență militară

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 26-02-2022

Actualizat: 26-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: The White House

Preşedintele american Joe Biden a semnat un memorandum pentru a oferi Ucrainei până la 600 de milioane de dolari sub formă de "asistenţă militară imediată", transmite sâmbătă dpa. Decizia intervine în contextul în care forţele ruse au avansat şi mai mult către capitala ucraineană Kiev în primele ore ale zilei de sâmbătă. Potrivit ordinului executiv semnat de Biden, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va furniza "asistenţă militară imediată către Ucraina" de până la 250 de milioane de dolari, iar 350 de milioane de dolari au fost alocaţi pentru "articole şi servicii de apărare ale Departamentului Apărării, şi pentru pregătire militară şi antrenamente", scrie Agerpres.

Citește și: Speranțe de pace - Volodimir Zelenski a acceptat propunerea lui Vladimir Putin și este gata să negocieze (TASS)

Citește și: Olivia Steer intră tare în plin răzoi - Ironii la adresa lui Volodimir Zelenski: Adică nu e bărbat matur? Nu cred!

Totodată, Casa Albă a solicitat Congresului SUA suma de 6,4 miliarde de dolari pentru a răspunde invaziei ruse în Ucraina, din care 3,5 miliarde sunt destinaţi Departamentului Apărării, a informat presa americană vineri seară, potrivit EFE. Alte 2,9 miliarde de dolari din acest pachet vor fi destinate asistenţei de securitate, ajutorului umanitar, măsurilor de stabilizare economică şi sprijinului pentru ţările vecine Ucrainei, bani care vor fi distribuiţi prin intermediul Departamentului de Stat şi al Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională a SUA (USAID).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri