Departamentul american al Energiei se pregăteşte să anunţe în această săptămână "o descoperire ştiinţifică majoră" în domeniul fuziunii nucleare, potrivit unei declaraţii făcute duminică, informează AFP, scrie AGERPRES.
Cotidianul britanic Financial Times (FT) raportase cu câteva ore mai devreme că oameni de ştiinţă de la Laboratorul Naţional Lawrence Livermore (LLNL), situat în California, au obţinut recent "un câştig net de energie" la un reactor experimental cu fuziune nucleară.
Ar fi pentru prima dată când cercetătorii reuşesc să producă mai multă energie într-o reacţie de fuziune - precum cea care se produce în Soare - decât cantitatea de energie consumată în cursul acestui proces, ceea ce ar reprezenta o descoperire importantă în domeniul cercetărilor care privesc obţinerea unei surse de energie fără carbon.
Invitaţi să comenteze articolul publicat în FT, purtătorii de cuvânt ai Departamentului Energiei şi laboratorului LLNL au dezvăluit pentru AFP că secretarul american pentru Energie, Jennifer Granholm, va organiza marţi un eveniment în cadrul căruia "va anunţa o descoperire ştiinţifică majoră".
Purtătorul de cuvânt al LLNL a adăugat că "o analiză este încă în curs de desfăşurare".
"Aşteptăm cu nerăbdare să dezvăluim mai multe informaţii marţi, când acest proces va fi terminat", a adăugat aceeaşi sursă.
Reacţia de fuziune care a produs un câştig net de energie de 120% s-a produs în decursul ultimelor două săptămâni, a raportat FT, citând trei persoane care au cunoştinţă despre rezultatele preliminare ale experimentului.
Fuziunea nucleară este considerată de susţinătorii ei drept o energie a viitorului, în special pentru că ea nu produce gaze cu efect de seră şi pentru că elimină foarte puţine produse reziduale.
"Dacă această descoperire este reală, ea va putea schimba datele problemei pentru planeta noastră", a scris pe Twitter Ted Lieu, membru al Congresului din California, după publicarea acelui articol în FT.
Fuziunea diferă de fisiune, tehnica utilizată în centralele nucleare actuale şi care constă în spargerea legăturilor dintre nuclee atomice grele pentru a recupera apoi energie.
Fuziunea este procesul invers: se combină două nuclee atomice uşoare pentru a crea unul greu. În cazul de faţă, doi izotopi ai hidrogenului, dând naştere unor atomi de heliu.
Instalaţiile de la LLNL sunt compuse din aproape 200 de lasere de mărimea a trei terenuri de fotbal, care ţintesc un punct minuscul, spre care trimit niveluri înalte de energie, pentru a iniţia o reacţie de fuziune.
SUA se pregătesc să anunțe 'o descoperire ştiinţifică majoră': 'Dacă este reală, ea va putea schimba datele problemei pentru planeta noastră'
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

959
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
959

45
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
45

32
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
32

2.926
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
2.926

2.854
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
2.854

90
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
90

41
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
41

89
VIDEO Statele Unite au lansat un atac asupra unui important depozit de muniţii din Isfahan
89

4.142
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
4.142

43
Războiul din Iran accelerează tranzițiala energia verde: europenii cumpără panouri solare
43

2.387
Schimbare istorică în regiune: Cum a reușit Ungaria să depășească România la rezervele de aur
2.387

45
Israelul investighează atacurile din Liban care au ucis trei "Căşti Albastre"
45

77
VIDEO Un important port de la Marea Baltică, avariat într-un atac cu drone care a vizat nord-vestul Rusiei
77
















Comentează