Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA şi China s-au angajat să coopereze în dosarul cricial al crizei climatice

Freepik.com
China SUA

Statele Unite şi China, care sunt pe poziţii opuse în legătură cu multe subiecte, s-au angajat totuşi sâmbătă să coopereze în dosarul crucial al schimbărilor climatice, înaintea unui summit internaţional organizat de preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.

"SUA şi China se angajează să coopereze între ele şi cu alte ţări pentru aborda criza climatică, ce trebuie tratată cu seriozitatea şi urgenţa pe care ea le cer", se arată într-un comunicat comun semnat la Shanghai de John Kerry, emisarul american pentru climă, şi omologul său chinez, Xie Zhenhua.

Textul enumeră multiplele căi de cooperare între primele două economii ale lumii care, împreună, reprezintă sursa pentru aproape jumătate din emisiile de gaze cu efecte de seră responsabile de schimbările climatice, scrie Agerpres.ro.

Washingtonul şi Beijingul afirmă "consolidarea acţiunilor lor şi cooperarea în procesele multilaterale, inclus în legătură cu Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice şi Acordul de la Paris".

John Kerry este primul oficial al administraţiei preşedintelui Joe Biden care se deplasează în China. Vizita reprezintă un semnal de speranţă în legătură cu faptul că cele două părţi pot lucra împreună în faţa provocării mondiale reprezentate de schimbările climatice, în ciuda tensiunilor din alte dosare.

Cele două ţări "aşteaptă cu nerăbdare" summitul internaţional despre mediu care va fi organizat în format virtual de preşedintele Joe Biden joia şi vinerea viitoare, însă textul nu spune dacă preşedintele chinez Xi Jinping va participa la eveniment.

"Sperăm foarte mult că el va participa", le-a spus Kerry jurnaliştilor la Seul, unde s-a deplasat de la Shanghai. "Bineînţeles, fiecare ţară va lua propriile decizii. Nu vrem să forţăm în niciun fel. Căutăm cooperarea", a declarat el.

Însă acest lucru nu va fi neapărat simplu. China deţine în prezent circa jumătate din producţia mondială de electricitate pe bază de cărbune, a reamintit Kerry, precizând că a vorbit mult despre asta cu responsabilii chinezi la Shanghai. "Nu arăt cu degetul", a dat el însă asigurări.

"Noi am avut prea mult cărbune, alte ţări au prea mult cărbune, însă China este, de parte, cel mai mare utilizator de cărbune din lume. Şi pentru că este vorba de o ţară şi o economie atât de puternice, trebuie să evolueze", a mai spus emisarul american.

Joe Biden a invitat 40 de lideri din întreaga lume la evenimentul de săptămâna viitoare. Este vorba de o reuniune de o amploare rară pentru un preşedinte aflat la putere de doar trei luni, chiar dacă ea se va desfăşura prin videoconferinţă, din cauza pandemiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.