SUA: suspecta din Nashville a achiziționat legal arme de foc înainte de incidentul de la o şcoală religioasă

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 28-03-2023

Actualizat: 29-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: www.liveuamap.com

Poliţia din oraşul american Nashville a declarat marţi că suspecta implicată în incidentul cu armă de foc de la o şcoală religioasă din oraş a cumpărat legal șapte arme de foc, informează Rador.

"Am concluzionat că suspecta Audrey Hale a cumpărat şapte arme de foc, le-a cumpărat legal de la surse locale. Trei dintre aceste arme au fost folosite ieri în tragicul incident", a declarat John Drake, şeful poliţiei din Nashville. Autorităţile americane au mai spus că părinţii lui Audrey Hale au considerat că fiica lor nu ar fi trebuit să poarte armă de foc şi credeau că aceasta avea doar o singură armă, pe care a vândut-o.

Poliţia americană a precizat că au găsit mai multe arme ascunse în locuinţa suspectei. Fostă elevă a şcolii Covenant School, Audrey Hale, în vârstă de 28 de ani, era tratată şi pentru tulburări emoţionale. Autorităţile americane au precizat că Audrey Hale era femeie identificată ca transgender.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri