Forţele armate ale SUA au anunţat transferul a şase aeronave de război electronic la o bază din Germania, pe fondul invaziei ruse din Ucraina, informează dpa, potrivit Agerpres.
Este vorba de şase aeronave Boeing Growler EA-18 de la o bază din statul Washington, ce urmau să fie transferate luni la baza americană Spangdahlem din landul Renania-Palatinat, împreună cu 240 de soldaţi, inclusiv tehnicieni şi piloţi, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului apărării John Kirby.
Kirby a mai explicat luni că aceste aeronave de luptă sunt foarte utile la neutralizarea apărării antiaeriene inamice, iar echipamentele electronice de la bord pot perturba radarele.
Purtătorul de cuvânt american a subliniat că intenţia acestui transfer nu este de a folosi aeronavele împotriva armatei ruse în Ucraina, ci de a întări flancul estic al NATO şi de a servi drept instrument de descurajare împotriva Rusiei.
El a mai spus că transferul a fost coordonat cu guvernul german şi că întărirea flancului estic al Alianţei este mai curând o măsură de precauţie şi nu o reacţie la un scenariu de ameninţare concretă.
În faţa creşterii ameninţării ruse, preşedintele american Joe Biden a extins semnificativ prezenţa forţelor SUA în Europa de la începutul acestui an, numărul trupelor americane de pe continent ajungând de la circa 80.000 la circa 100.000. Cele mai noi întăriri au fost trimise în principal în ţări de pe flancul estic al NATO, inclusiv statele baltice, Polonia şi România, menţionează dpa.
SUA transferă şase aeronave de război electronic în Europa, pe fondul războiului din Ucraina
Articole Similare

2.038
Iranul a atacat cu o rachetă balistică Turcia, țară din NATO: amenințări lansate de Ankara
2.038

693
România, la masa discuțiilor privind găzduirea de capacități nucleare franceze pe teritoriul țării? Reprezentanții Puterii și Opoziției, chestionați de STIRIPESURSE.RO
693

1.856
Navă iraniană lovită în largul coastei Sri Lanka: peste 100 de persoane dispărute / SUA și Israelul ar fi lansat atacul
1.856

1.977
Ultima oră! Calvarul românilor blocați în Dubai: MAE anunță două zboruri pentru oamenii prinși în războiul altora
1.977

2.996
Bugetul pe 2026, blocat în coaliție: certuri între PSD și echipa Bolojan-Nazare pe ajutoare și bani pentru primării (surse)
2.996

2.874
Traian Băsescu consideră inițiativa lui Macron periculoasă: 'Trecerea sub 'umbrela nucleară' a Franței ar însemna desființarea NATO'
2.874

4.236
VIDEO Bază subterană secretă iraniană, distrusă de Israel: iranienii încercau să dezvolte din nou arme nucelare / Teheranul nu a comentat
4.236

1.330
ROBOR sare din nou: cât se va simți în plus la rata lunară, la credite de consum și ipotecare
1.330

3.779
Senatorii dau testul SIE: 'Nu reînviem Binomul' / UDMR, USR și AUR se opun ca ofițerii SIE să poată efectua acte de urmărire penală
3.779

2.608
Bursa din Coreea de Sud a oprit tranzacțiile. Piețele bursiere asiatice se prăbușesc pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
2.608

1.694
Decizie în cazul crimei de la Cenei. Adolescentul de 15 ani, trimis în judecată pentru omor calificat
1.694

3.786
Stelian Ion, fost ministru al Justiției, îi cere lui Nicușor Dan să respingă propunerile pentru marile parchete: Să nu se pripească!
3.786

3.551
Ultimele sondaje îi dau emoții lui Viktor Orban - Se prefigurează o schimbare de regim la Budapesta
3.551

















Comentează