Ministrul american al apărării a autorizat desfăşurarea a 3.000 de soldaţi suplimentari şi trimiterea de echipament militar, în special rachete Patriot, în Arabia Saudită, se menţionează într-un comunicat dat publicităţii vineri de Pentagon, informează Reuters, dpa şi AFP potrivit Agerpres.
Decizia a fost luată după o convorbire telefonică între ministrul american al apărării, Mark Esper, şi prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman. "Secretarul apărării Esper l-a informat pe prinţul moştenitor şi ministrul apărării Muhammad bin Salman în această dimineaţă despre desfăşurarea de militari suplimentari pentru asigurarea şi consolidarea apărării Arabiei Saudite", informează Pentagonul în comunicat.
"Acesta reprezintă un contingent suplimentar de 3.000 de soldaţi a căror misiune s-a prelungit sau a fost autorizată în ultima lună", a precizat Pentagonul. "SUA nu caută conflictul cu regimul iranian", adaugă comunicatul.
Cea mai recentă desfăşurare de militari americani a avut loc la sfârşitul lui septembrie, după atacul asupra unei rafinării pus de Washington pe seama Iranului.
Din ultimul lot de echipament care urmează a fi trimis în Arabia Saudită fac parte două escadroane de avioane de vânătoare, două baterii Patriot şi un sistem de apărare anti-aeriană THAAD.
SUA trimit 3.000 de militari suplimentari în Arabia Saudită
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

199
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
199

1.043
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
1.043

5.138
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
5.138

115
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
115

1.107
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.107

936
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
936

1.003
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.003

60
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
60

1.526
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.526

780
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
780

1.678
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
1.678

73
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
73

1.029
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
1.029
















Comentează