Poliţia din Districtul Columbia a anunţat luni că încă doi ofiţeri de poliţie care au răspuns la asaltul din 6 ianuarie de la Capitoliu au murit prin sinucidere, ceea ce ridică la patru numărul de sinucideri cunoscute înregistrate în rândul agenţilor care păzeau clădirea Congresului în ziua respectivă, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Unul dintre cei doi, care lucra în cadrul poliţiei metropolitane din D.C. (MPD) din mai 2003, a fost găsit mort joi în locuinţa sa, iar al doilea, angajat al MPD din 2016, a fost găsit mort la 10 iulie, a precizat un purtător de cuvânt.
Alţi doi ofiţeri care au răspuns la evenimentele din 6 ianuarie şi-au luat viaţa la câteva zile după aceea.
Sute de susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump au luat cu asalt la 6 ianuarie clădirea Congresului, în încercarea de a opri certificarea de către legislativ a victoriei electorale a lui Joe Biden. Patru oameni au murit în cursul asaltului, iar un poliţist atacat de protestatari a murit a doua zi. Peste 100 de poliţişti au fost răniţi.
Într-o audiere încărcată de emoţii, săptămâna trecută, patru poliţişti au povestit unei comisii speciale a Camerei reprezentanţilor că au fost bătuţi, ameninţaţi, li s-au adresat insulte rasiale şi s-au gândit că vor muri, în timp ce apărau Capitoliu de protestatari.
SUA - Val de sinucideri în rândul polițiștilor care au intervenit la asaltul asupra Capitoliului
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.100
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
1.100

2.921
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.921

4.119
Donald Trump jubilează și anunță că americanii vor rămâne o perioadă în Strâmtoarea Ormuz: Este o zi mare pentru pacea mondială!
4.119

4.936
Arma misterioasă apărută pe frontul ucrainean: Kievul ar putea paraliza infrastructura fără explozii și distrugeri la vedere
4.936

2.680
Donald Trump este sigur, după ce Iranul a acceptat armistițiul: Este o victorie totală și completă!
2.680

1.906
VIDEO Așa arată una dintre cele mai ciudate case din lume: Are o lățime de doar 63 de centimetri, dar deține toate facilitățile moderne
1.906

6.362
VIDEO Israelul acceptă armistițiul la care au ajuns SUA și Iranul, dar impune o condiție esențială
6.362

5.185
În largul Egiptului a fost descoperită o comoară uriașă: Ar putea scoate țara din criza profundă în care intrase
5.185

8.463
Donald Trump dezvăluie cine ar fi, de fapt, în spatele deciziei Iranului de a accepta un armistițiu: Da, am auzit asta!
8.463

7.041
S-a ajuns la un armistițiu, dar Iranul va percepe o taxă uriașă pentru trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
7.041

17.801
Poziția oficială a Iranului, după armistițiul anunțat de către Donald Trump: Se redeschide Strâmtoarea Ormuz
17.801

1.631
Moment istoric în spațiu: astronauții Artemis și cei de pe ISS au comunicat pentru prima dată direct
1.631

3.558
Propuneri dure de la Teheran: care sunt cele 10 puncte ale planului ce complică încheierea războiului cu SUA
3.558
















Comentează