Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sub bombardamentul veştilor proaste: Economiștii anunță că vor veni noi crize

revista presei

Ziarul Financiar:

După aproape opt ani de la marea criză financiară mondială, apetitul pieţelor pentru risc a revenit, iar experimentele monetare ale celor mai mari bănci centrale ale lumii au adus sistemele financiare şi economiile într-un teritoriu total necunoscut, care lasă loc „pesimiştilor de serviciu“ să „terorizeze“ publicul cu avertismente că vor veni noi crize. Goana investitorilor după profit şi a companiilor după lichiditate face ca piaţa obliga­ţiunilor riscante din Europa să se transforme într-o bulă periculoasă chiar dacă agenţiile de rating trimit avertisment după avertisment, scrie The Wall Street Journal. Stanley Fischer, vicepreşedintele Rezervei Federale americane şi unul dintre cei mai puternici bancheri ai lumii, a ieşit la rampă pentru a atrage atenţia că este o greşeală să credem că nu vor mai fi crize financiare şi a cerut ca bancherii să fie pedepsiţi pentru „crimele“ lor. Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza financiară mondială şi unul dintre cei mai populari analişti la nivel mondial, a avertizat şi el că pe pieţele financiare se dezvoltă o „bombă a lipsei de lichiditate cu explozie întârziată“ care, când va exploda, va face dezastru.
Michael Ivanovitch, tot un analist celebru, argumentează în presă de ce viitorul monedei euro este nesigur, iar din Germania vin alte veşti pesimiste: rata naşterilor s-a prăbuşit la cel mai scăzut nivel din lume, punând în pericol viabilitatea motorului de creştere al economiei europene. Britanicii primesc şi ei o doză de pesimism: economia lor ar avea cea mai redusă rezistenţă din G7, grupul celor mai dezvoltate ţări ale lumii, dacă lumea ar fi lovită de o nouă criză financiară. Publicul este bombardat cu tot felul de avertismente de criză, iar suflul exploziilor aduce publicitate „gardienilor“ care trag aceste semnale de alarmă. Însă cu siguranţă aceste avertismente nu trebuie ignorate.

Hotnews:

Acordarea licentei de exploatare a aurului de la Rovina firmei Carpathian Gold din Canada ridica multe semne de intrebare. In primul rand, firma a obtinut licenta intr-un mod total netransparent. Apoi, are o experienta redusa in domeniul exploatarii miniere. Putinele informatii care apar despre companie arata ca este o firma mica, avand doar doua licente- una in Brazilia si cealalta in Romania, cu datorii bancare de 213 milioane de dolari. Problemele financiare, create mai ales din cauza proiectului din Brazilia, nu au impiedicat autoritatile romane sa acorde acestei firme, prin intermediul subsidiarei Samax Romania, licenta de exploatare de la Rovina, la 20 de kilometri de Rosia Montana, pe o perioada de 20 de ani. Important de mentionat este ca imediat dupa anuntul privind acordarea licentei, valoarea actiunilor firmei s-a dublat pe bursa din Toronto.

Digi24:

Sepp Blatter şi-a dat demisia din fruntea FIFA la doar cinci zile după ce a fost reales în fruntea forului fotbalistic mondial. Demisia acestuia vine pe fondul scandalului de corupţie în care 14 foşti şi actuali oficiali FIFA au fost puşi sub acuzare în Statele Unite pentru luare de mită şi spălare de bani. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a precizat despre acesta ca a "vrut să putrezească în scaunul ăla, acolo. Trebuia să stea acolo și mort și îmbălsămat, să asigure bunul mers al afacerii de sub el”. „Credeți că domnul Blatter a avut un proces de conștiință noaptea, plimbându-se prin vila sa și, spre dimineață, a zis: „Da, domnule, nu se mai poate! Mă duc să-mi dau demisia!”? Altceva trebuie să ne întrebăm. Cât de mare poate să fie tupeul unui ins de 79 de ani, cât are domnul Blatter, care știe pe ce grămadă de rahat stătea, știa foarte bine ce e acolo, să pretindă în continuare să fie în fruntea FIFA. Măcar ar fi putut să spună „da, domnule, știu că e groasă de tot, am 79 de ani și pot să spun că mă retrag”. Ei bine nu! Și acolo funcționează niște reguli. A vrut să putrezească în scaunul ăla, acolo, probabil interesele de corupție erau foarte mari, după cum se demonstrează. Trebuia să stea acolo și mort și îmbălsămat, să asigure bunul mers al afacerii de sub el”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.