Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sub conducerea tandemului Scutea-Licu, Parchetul General funcţionează în ritm 'alert': Abia al treilea dosar trimis la instanţă în anul 2020

facebook.com
Parchetul General

Un bărbat care a fraudat statul cu peste 7,8 milioane de lei, făcând evaziune fiscală, a fost trimis în judecată, anunță, miercuri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

Conform anchetei, în perioada 2008-2013, bărbatul ar fi înregistrat în contabilitatea unei societăți comerciale pe care o administra (în registrul jurnal, în jurnalul de cumpărări, în decontul de TVA și în D101) un număr de 34 facturi fiscale reprezentând achiziții fictive realizate de la 12 societăți comerciale, în valoare de 28,162,422.00 lei, din care au fost stornate facturi în valoare de 5,543,835.00 lei.

Au rămas astfel facturi care nu au fost stornate în cuantum de 22,618,586.23 lei, fapt care a condus la diminuarea TVA-ului de plată cu suma de 3,852,579.18 lei, precum și la diminuarea impozitului pe profit cu suma de 867,091.00 lei, rezultând un prejudiciu total adus bugetului de stat în cuantum de 4,719,670.00 lei (debit principal), precizează sursa citată.

„La suma de 4,719,670 lei, reprezentând debit principal, se adaugă accesorii fiscale în cuantum de 3,090,633 lei, rezultând astfel o sumă totală de plată în cuantum de 7,810,303 lei”, potrivit PICCJ.

Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, societatea comercială a achitat întreg prejudiciul creat bugetului de stat, în cuantum de 7,810,303.00 lei.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Ilfov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.