O casă, o curte, mai multe subsoluri, între care cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova şi Centrului de Transfuzie Sanguină Ploieşti, dar şi beciuri au fost inundate, joi după-amiază, în urma unei ploi torenţiale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii intervin cu motopompe pentru evacuarea apei dintr-o casă situată pe o stradă din Ploieşti, dar şi din subsolurile sediilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova şi Centrului de Transfuzie Sanguină, ambele aflate în municipiu, conform Agerpres.
De asemenea, o curte din Bărcăneşti este din nou inundată, pentru a doua oară în cursul acestei zile, apa intrând şi în subsolul unui imobil din Băicoi şi în două beciuri ale unor case din Târgşorul Vechi. Totodată, în urma ploii, canalizarea a refulat în cartierul Mimiu din Ploieşti, apa împrăştiindu-se pe străzi, la faţa locului urmând să intervină lucrătorii de la Apa Nova, a mai spus sursa citată.































Comentează