Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Succes al Emiratelor Arabe Unite: Rușii au eliberat rapid zeci de prizonieri ucraineni

playtech.ro
soldati rusi

După cum menționează surse din cadrul Ministerului Apărării al Federației Ruse, militarilor reveniţi în ţară li se oferă asistența psihologică și medicală necesară și, de asemenea, li s-a permis să-și contacteze rudele. Șaizeci și trei de militari ai Forțelor Armate Ruse au revenit de pe teritoriul controlat de Kiev, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Ministerul rus al Apărării pentru reporteri. ''În urma unui proces complex de negocieri, 63 de militari ai Forțelor Armate ale Federației Ruse au fost repatriaţi de pe teritoriul Ucrainei controlat de regimul de la Kiev'', a spus oficialul din minister.

Militarii eliberați fac parte din categorii vulnerabile

După cum a mai menționat sursa, ''grupul de militari ruși eliberați include persoane dintr-o categorie vulnerabilă, al căror schimb a devenit posibil datorită eforturilor de mediere ale conducerii Emiratelor Arabe Unite. Ministerul rus al Apărării a mai precizat că, în momentul de faţă, toţi militarii se află pe teritoriul Federației Ruse. ''Li se oferă asistența psihologică și medicală necesară, precum și posibilitatea de a-și contacta rudele'', se arată într-un comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.