Suedia, gazda concursului Eurovision 2024, se pregătește pentru proteste anti-Israel

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-04-2024

Actualizat: 24-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: tvr.ro

Autoritățile suedeze au arătat că la concursul Eurovision, care va avea loc la Malmo luna viitoare, vor fi luate măsuri de securitate sporite, întrucât sunt preconizate manifestări contra Israelului, potrivit mediafax.

Autoritățile suedeze au declarat că la concursul Eurovision, care va avea loc la Malmo în perioada 7-11 mai, vor fi măsuri de securitate sporite. Asta pe fondul protestelor preconizate în legătură cu participarea Israelului la concurs și al unui nou context geopolitic de când Suedia a aderat la NATO.

La Malmo, cu prilejul Eurovision, se estimează că vor ajunge 100.000 de vizitatori. Malmo, al treilea oraș ca mărime din Suedia, are o populație musulmană numeroasă.

Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), care organizează concursul, s-a opus solicitărilor de excludere a Israelului din cauza războiului din Gaza. Controversele legate de acest conflict au afectat deja diverse evenimente culturale din Europa.

Se așteaptă ca atenția să se concentreze în mare măsură asupra concurentei israeliene Eden Golan și a cântecului său Hurricane, deoarece sunt planificate mai multe manifestări pro-palestiniene de amploare în fața locului de desfășurare a concursului din Malmo, notează Reuters.

Israelului i s-a permis să concureze după ce a fost de acord să modifice versurile cântecului său original "October Rain", despre care EBU a spus că făcea referire la atacul Hamas din 7 octombrie din Israel.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri