Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Suedia și Danemarca acuză în cor: Scurgerile inexplicabile din Nord Stream nu sunt un accident

scurgeri nord stream marea baltica

Scurgeri inexplicabile de gaze naturale din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, la Marea Baltică, sunt cauzate de "acte deliberate" şi nu de un "accident”, a declarat, marţi seară, premierul danez, scrie AFP.

"Părerea clară a autorităţilor este că acestea sunt acte deliberate. Nu vorbim despre un accident”, a declarat Mette Frederiksen, la o conferinţa de presă a guvernului danez, fără a numi un suspect.

Pe lângă adâncimea apelor, concluzia de la Copenhaga se bazează în special pe faptul că găurile prin care scapă gazele sunt "prea mari" pentru a fi de cauză accidentală şi că au fost provocate "de detonări”, a detaliat ministrul Energiei, Dan Jørgensen.

"Nu există încă informaţii care să ne spună ceva despre cine este responsabil. Nu avem mai multe informaţii decât ceea ce oferim în această seară", a spus premierul.

Copenhaga estimează că scurgerile de pe conducte, nefuncţionale, dar pline cu gaz, ar trebui să dureze "cel puţin o săptămână" până când metanul care iese din conductele subacvatice se epuizează, potrivit lui Jørgensen.

Premierul Suediei, Magdalena Andersson, a declarat că informațiile sugerează un posibil sabotaj, deși acest lucru nu reprezintă un atac împotriva Suediei. Andersson a declarat într-o conferință de presă că guvernul suedez este în contact strâns cu parteneri precum NATO și state vecine precum Danemarca și Germania în legătură cu evoluțiile în acest caz.

Din cauza războiului din Ucraina, gazoductele Nord Stream care leagă Rusia de Germania sub Marea Baltică au fost ambele afectate de scurgeri spectaculoase, misterioase, precedate de explozii subacvatice care au alimentat suspiciuni de sabotaj.

Scurgeri de gaze naturale - neexplicate în acest stadiu - au fost descoperite de către autorităţile daneze şi suedeze atîât la Gazoductul Nord Stream 1, oprit de la începutul lui septembrie, cât şi la Nord Stream 2, care nu a fost dat niciodată în folosinţă, deoarece nu a primit autorizaţie din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia.

Explozii submarine au fost înregistrate înainte să înceapă să se scurgă gaze naturale din ele, ”foarte probabil cauzate de detonări”, potrivit Institutului suedez de Seismologie,.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.