Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Suedia şi Danemarca s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin

news.ro
handbal minge

Echipele Suediei şi Danemarcei s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Suedia, după ce s-au impus, miercuri seara, la Herning, în ultimele două partide din sferturi.

Astfel, toate cele trei echipe gazdă şi campioana olimpică Franţa se află în careul de aşi al competiţiei., conform Agerpres.

Suedia a trecut destul de uşor în sferturi de Germania, cu 27-20, după o primă repriză de excepţie (16-6). Scandinavele au început în forţă (7-0), iar Germania a marcat primul său gol abia în min. 15. În repriza secundă, Germania a reuşit să se apropie la patru goluri (22-18), dar Suedia s-a impus fără emoţii. Artizanele victoriei au fost portarul Johanna Bundsen (15 intervenţii) şi extrema stânga Jamina Roberts (5 goluri şi 5 pase decisive). Câte 5 goluri au marcat şi Nathalie Hagman (SCM Râmnicu Vâlcea), Linn Blohm şi Olivia Mellegard.

Celălalt sfert de finală a fost mult mai echilibrat, Danemarca reuşind să câştige cu 26-24 în faţa Muntenegrului, având cea mai bună jucătoare în portarul Sandra Toft (16 intervenţii), care a apărat o aruncare a Jelenei Despotovic, cu mai puţin de 90 de secunde înainte de final, când avantajul echipei sale era de un singur gol. Danemarca avea 21-14 în min. 40, dar finalul a fost pe muchie de cuţit.

Vineri, în semifinale, Danemarca va încerca să îşi ia revanşa în faţa Norvegiei, care a învins-o în finala EHF EURO 2022 cu 27-25.

Suedia, eliminată în sferturile de finală la ediţia din 2021 şi în semifinalele EHF EURO 2022, va înfrunta în penultimul act singura echipă neînvinsă din turneu, Franţa. Suedezele vor încerca să îşi ia şi ele o revanşă pentru eşecul din semifinalele JO 2020, 27-29.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.