Suedia şi Slovenia fac apel la unitatea Uniunii Europene după Brexit

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 27-03-2017

Actualizat: 27-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul suedez, Stefan Lofven, şi omologul său sloven, Miro Cerar, au făcut luni apel la unitatea Uniunii Europene după Brexit, precum şi la necesitatea de a continua promovarea valorilor comune şi de a făuri Europa viitorului, relatează agenţia Xinhua. În cadrul unei conferinţe de presă după o întâlnire la Ljubljana, cei doi şefi de guvern au afirmat că legăturile comerciale ar trebui întărite în viitor, potrivit agenţiei slovene de presă STA, anunță Agerpres.

Suedia este cel mai important partener comercial al Sloveniei în zona ţărilor nordice, dar se află pe locul al 22-lea dintre toate ţările cu care Slovenia are relaţii comerciale, a precizat STA, adăugând că schimburile comerciale dintre cele două ţări au crescut cu 13 %, ajungând la 442 milioane de euro în 2016. Cerar a declarat presei că ambele ţări ar trebui să depună eforturi pentru creşterea în viitor a cooperării în domeniul mediului. El a subliniat că alimentaţia, industria forestieră şi a lemnului, sănătatea şi industria farmaceutică, turismul şi digitalizarea sunt domeniile cu cel mai mare potenţial pentru o mai mare cooperare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri