În ciuda speculaţiilor, o întâlnire între Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un "nu se află pe ordinea de zi" a turneului preşedintelui american în Asia, care include în special o vizită în Coreea de Sud, a afirmat vineri un responsabil american, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Preşedintele, desigur, şi-a exprimat dorinţa de a se întâlni cu Kim în viitorul apropiat. Acest lucru nu se află pe ordinea de zi a acestei călătorii", a declarat jurnaliştilor responsabilul sub protecţia anonimatului.
Ministrul sud-coreean al reunificării, Chung Dong-young, a pledat vineri ca Donald Trump şi Kim Jong-un să nu rateze "oportunitatea de aur" de a avea un dialog cu ocazia summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific) programat săptămâna viitoare în Coreea de Sud.
Trump s-a întâlnit de trei ori cu Kim în primul său mandat - în două summituri, în Singapore în iunie 2018 şi la Hanoi în februarie 2019, şi într-o scurtă întâlnire în zona demilitarizată din satul de frontieră intercoreean Panmunjom în iunie 2019.
După ce a revenit la Casa Albă în ianuarie, Trump şi-a exprimat speranţa unei întâlniri cu Kim "în termen de un an".
La o adunare parlamentară foarte importantă în septembrie, Kim a spus că are "amintiri bune" despre Trump şi că rămâne deschis discuţiilor cu SUA dacă acestea renunţă la cererea de denuclearizare a Coreei de Nord.






























Comentează